Mai mulţi poliţişti din Vaslui sunt acuzaţi că au folosit violenţa în mod gratuit, inclusiv faţă de copii de câţiva ani
A fost scandal de proporţii în Vaslui. S-a urlat, s-a ameninţat, au curs lacrimi. Iar mai mulţi copii au inhalat spray lacrimogen, după ce un poliţist a pulverizat substanţa toxică în maşina în care se aflau aceştia
A fost scandal de proporţii în Vaslui. S-a urlat, s-a ameninţat, au curs lacrimi. Iar mai mulţi copii au inhalat spray lacrimogen, după ce un poliţist a pulverizat substanţa toxică în maşina în care se aflau aceştia
Totul a plecat de la o neînţelegere între părinţii copiilor şi administratorul lacului, unde primii merseseră la pescuit. Acum, oamenii acuză poliţiştii că au făcut exces de zel.
În isteria generală, femeile au început să ţipe iar copiii să plângă.
Incredibil este însă şi că, la un moment dat, cel care filma cu telefonul, şi-a folosit bebeluşul de 4 luni drept scut.
Adulţii împreună cu cei 12 copii şi-au petrecut dimineaţa pe malul lacului din localitatea Puieşti. Au plătit ca să pescuiască până la ora 12. Aproape de ora 1, administratorul lacului le-a cerut să plece dar ei au rămas, să termine grătarul şi să înoate. La scurt timp, s-au trezit cu poliţiştii lângă ei.
Asta deşi, în zonă nu există niciun panou care să arate că înotul este interzis.
Oamenii îi acuză pe agenţi de exces de zel şi vor să facă o plângere. Conducerea Poliţiei din Vaslui nu a oferit, până la această oră, un punct de vedere asupra celor întâmplate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰