Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Medic din Ploieşti: Tot timpul am avut probleme cu TIR-ul ATI. La un moment dat a scăzut presiunea oxigenului, iar în TIR erau pacienți

Unităţile mobile de terapie intensivă folosite de aproximativ 10 luni pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2 sunt considerate utile de unii, în timp ce alţii susţin că o astfel de unitate poate fi utilizată doar temporar şi pe perioade scurte. La Ploieşti, un medic spune că a avut „tot timpul” probleme cu TIR-ul ATI, iar câteva săptămâni acesta a fost nefuncţional, după ce instalaţia de climatizare a cedat.

de Ana Maria Ghiarasim

la 13.04.2021 , 11:11

Interiorul unei Unitati Mobile de Anestezie si Terapie Intensiva (ATI) Interiorul unei Unitati Mobile de Anestezie si Terapie Intensiva (ATI) - Mediafax Foto / Alexandru Dobre via Hepta

La Piteşţi, unitatea mobilă a fost un real ajutor, consideră autorităţile. Spitalele din ambele oraşe au trimis, între timp, TIR-urile la Bucureşti, iar cel din Piteşti a ajuns la Spitalul Victor Babeş, unde luni seară au murit trei pacienţi, în urma unei defecţiuni la instalaţia de oxigen, scrie news.ro.

Unităţile mobile de terapie intensivă au ajuns în ţară în luna iunie a anului trecut. Achiziţionate de Fundaţia pentru SMURD în colaborare cu Crucea Roşie şi cu sprijinul a două mari companii străine care activează în România – una care activează în sectorul petrolier şi alta din domeniul retail-ului – şi au fost trimise în ţară, acolo unde adresabilitatea la spitale COVID depăşea capacitatea unităţilor sanitare. 

Scăderea oxigenului, una dintre problemele întâmpinate la TIR-ul ATI din Ploiești

Articolul continuă după reclamă

Una dintre unităţile mobile de terapie intensivă a ajuns în vara anului trecut la Ploieşti. Cadrele medicale nu au fost scutite de probleme în gestionarea cazurilor internate în această unitate mobilă.

Pe acelaşi subiect

„Tot timpul am avut probleme cu TIR-ul ATI. În vara anului trecut, a scăzut presiunea oxigenului, erau pacienţi în TIR. Nu erau toţi foarte grav, unii puteau respira. Din fericire, am găsit atunci loc pe secţia de terapie intensivă din spital şi i-am dus acolo. Nu au fost pierderi de vieţi”, a declarat pentru News.ro, un medic din Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Acesta a menţionat că scăderea oxigenului a fost de departe cea mai serioasă problemă, însă nu a fost singura. În august anul trecut instalaţia de climatizare a TIR-ului a cedat, făcând ca unitatea mobilă să fie nefuncţională. Se întâmpla pe 23 august, la puţin peste o lună după ce TR-ul fusese adus la Ploieşti.

Mai mult de două săptămâni, TIR-ul a fost neutilizat. În 8 septembrie, autorităţile din judeţ au anunţat că instalaţia de climatizare a fost repusă în funcţiune. 

„Vara nu răceşte, iarna nu încălzeşte. (...) Unităţile de acest tip sunt făcute pentru evacuare. Ţii bolnavii o zi, două, apoi îi duci în spital”, a precizat medicul

În Argeş nu au fost probleme cu TIR-ul ATI

Şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti a avut alocată, în vara anului trecut, una dintre unităţile mobile de terapie intensivă. Subprefectul judeţului Argeş, Emanuel Soare, care la acel moment deţinea funcţia de prefect, a declarat marţi, pentru News.ro, că din punct de vedere tehnic nu au fost probleme cu TIR-ul. A fost însă o perioadă, în iarnă, în care a fost nevoie de intervenţia echipei de mentenanţă pentru a izola termic unitatea, întrucât temperatura interioară scăzuse, odată cu răcirea vremii. 

„Am luptat foarte mult să obţinem acest TIR în valul doi al pandemiei, pentru noi a fost foarte util având în vedere numărul destul de mic al locurilor ATI. A fost foarte util pentru noi, nu au fost probleme din punct de vedere tehnic niciodată, a fost o singură problemă pe perioada iernii, în ideea în care temperaturile începuseră să scadă şi TIR-urile nu erau pregătite pentru a face faţă temperaturilor foarte scăzute, dar, în baza contractelor, probabil, pe care le au cu firma care a produs aceste TIR-uri -  DSU şi spitalele au contracte cu firme de mentenanţă – este o echipă care se ocupă permanent de aceste TIR-uri şi au venit, au făcut o procedură, au izolat podeaua astfel încât au reglat temperatura din interior. Altfel, nu au fost probleme, chiar am avut destul de mulţi pacienţi care au fost trataţi acolo”, a explicat Emanuel Soare. 

Subprefectul a explicat că nu a fost nevoie de evacuarea pacienţilor, izolarea fiind făcută din exterior, cu o spumă. 

Acesta a menţionat că la Piteşti personalul tehnic din spital a fost instruit să poată rezolva probleme tehnice apărute la unitatea mobilă de terapie intensivă.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Medic din Ploieşti: Tot timpul am avut probleme cu TIR-ul ATI. La un moment dat a scăzut presiunea oxigenului, iar în TIR erau pacienți