Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alertă de urgență extremă la Iași, printre pelerinii care protestează la moaștele Sfintei Parascheva - video

Pelerinii veniți la moaștele Sfintei Parascheva și care nu sunt lăsați să intre în curtea Catedralei Mitropolitane, din cauză că nu au buletin de Iași, s-au adunat din nou în fața porții și protestează prin cântec și rugăciune. Aceștia au avut însă parte de o surpriză din partea autorităților.

de Cornel Preda

la 10.10.2020 , 21:03

  • În Iași este obligatorie purtarea măștii în spații publice închise și deschise
  • Sute de oameni protestează în fața Catedralei Mitropolitane din Iași

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași a trimis prin Ro-Alert un mesaj de alertă extremă chiar în timpul în care pelerinii veniți la moaștele Sfintei Parascheva au început să protesteze în fața Catedralei Mitropolitane.

Protestul pelerinilor, care între scandări cântă și se roagă, a fost întrerupt de o alertă de urgență extremă trimisă pe telefoanelor tuturor celor care se află în Iași.

Atenție! În județul Iași nivelul de răspândire a noului coronavirus (SARS-CoV-2) este ridicat. RESPECTAȚI măsurile sanitare pentru a nu vă pune viața în pericol, a dvs. sau a celor din jur. La nivelul jud. Iași este obligatorie purtarea măștii în spații publice închise și deschise. Purtați corect MASCA, acoperând nasul și gura. Păstrați DISTANȚA și evitați aglomerațiile. Mențineți IGIENA MÂINILOR și DEZINFECTAȚI-VĂ după atingerea obiectelor, evitați contactul cu suprafețele comune. ÎNCURAJAȚI-I și pe cei din apropierea dvs. să respecte cu strictețe regulile!”, se arată în mesajul semnat de ISU Iași.

Proteste la Iași
Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Mesajul a venit în contextul în care oamenii adunați în fața Catedralei Mitropolitane nu respectă distanțarea și nu toți poartă măștile, cel puțin nu regulamentar.

Citește și:

Biserica Ortodoxă Română prin Patriarhul Daniel și-a exprimat nemulțumirea cu privire la restricțiile luate de autorități în cazul pelerinajului la Sfânta Parascheva. Patriarhul spune că măsura interziceii pelerinajului este excesivă.

Patriarhul Daniel face apel la „coresponsabilitate şi cooperare pentru a evita constrângeri excesive” şi susţine că interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi este o măsură disproporţionată, discriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română.

„Patriarhia Română își exprimă deplina solidaritate cu toți credincioșii ortodocși care în aceste zile doresc să se roage ca pelerini Sfintei Cuvioase Parascheva, precum și cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, gazda profund responsabilă a pelerinajului anual de la Iași.

Interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi este o măsură disproporționată, discriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română”, spune Patriarhul Daniel.

Citește și:

- material realizat cu informații obținute de reporterul Clara Mihociu - 

Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri sociale » Alertă de urgență extremă la Iași, printre pelerinii care protestează la moaștele Sfintei Parascheva - video