Nou-născuţii nu vor mai primi lapte praf în maternitate, dacă mama poate alăpta
Legea a fost schimbată, iar medicii vor mai putea hrăni artificial doar copiii abandonaţi la naştere şi pe cei care nu pot primi lapte de la sânul mamei. Nici reclama la lapte praf nu va mai fi permisă în spitale.
Legea a fost schimbată, iar medicii vor mai putea hrăni artificial doar copiii abandonaţi la naştere şi pe cei care nu pot primi lapte de la sânul mamei. Nici reclama la lapte praf nu va mai fi permisă în spitale.
Mama din imagine este cazul ideal despre care vorbesc specialiştii. Copilul a început să sugă imediat după naştere şi nu a fost nevoie de alimentaţia artificială cu lapte praf.
Formulele de lapte nu vor mai fi promovate în spitale, potrivit unei legi care a fost deja publicată în Monitorul Oficial.
În maternităţi, doar copiii abandonaţi sau cei care nu pot fi hrăniţi natural vor mai primi lapte praf.
Medicii spun că un copil care este hrănit doar cu lapte praf riscă să dezvolte diabet sau obezitate când va fi adult. În unele maternităţi, copilul este adus la sân chiar în primele minute.
Natalia, fiica prezentatoarei Observatorului de weekend, Anca Lungu, a fost alăptată până la vârsta de doi ani.
Prinţesa Linguriţă s-a născut prematur şi a fost hrănită şi cu lapte praf. Laptele matern, însă, i-a dezvoltat imunitatea.
A răcit o singură dată şi în rest nu s-au lipit de ea nici răcelile, nici alţi viruşi.
Contează foarte mult să-ţi alăptezi copilul şi consider eu că pe lângă faptul că îi dai viaţă, alăptatul este un dar pe care nu-l poate lua de nicăieri din altă parte.
Noile reglementări vor fi aplicate din luna mai, iar până atunci trebuie stabilite normele de aplicare.
O altă soluţie promovată de medici este banca de lapte matern. În România, există o singură astfel de bancă, la spitalul Marie Curie din Capitală.
Mamele pot să-şi doneze surplusul matern, iar acesta să ajungă la copiii care nu au şansa să fie alăptaţi de propriile mame.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰