Antena Meniu Search
x

Nu te mai păcăli singur(ă)! ȘAPTE medicamente și produse farmaceutice pe care dai banii DEGEABA

Căzând victime reclamelor insistente, mulţi dintre noi cheltuiesc anual sume mari de bani pe tot felul de medicamente şi produse cosmetice care se dovedesc, în cel mai bun caz, ineficiente, iar în cel mai rău, pot chiar să agraveze anumite probleme de sănătate

Căzând victime reclamelor insistente, mulţi dintre noi cheltuiesc anual sume mari de bani pe tot felul de medicamente şi produse cosmetice care se dovedesc, în cel mai bun caz, ineficiente, iar în cel mai rău, pot chiar să agraveze anumite probleme de sănătate

Iată câteva dintre produsele care ne păcălesc în fiecare zi:

1. Medicamente contra tusei

Dovezile medicale privind eficienţa „medicamentelor de tuse” sunt slabe şi nu există nicio dovadă că ele ar reduce durata bolilor, spune dr. Tim Ballard, vicepreşedinte al Royal College Of General Practitioners. „Dacă tusea este provocată de o infecţie virală – cum se întâmplă cel mai des – nu prea avem ce face, trebuie să aşteptăm ca sistemul imunitar să elimine virusul din organism. Medicamentele contra tusei nu grăbesc acest proces.”

În locul unor astfel de medicamente, acesta a sugerat folosirea remediului clasic și natural: amestecul de miere și lămâie.

2. Soluţie pentru îndepărtarea cerii din urechi

Chiar dacă fabricanţii unor astfel de soluții susţin că ele înmoaie sau dizolvă foarte eficient ceara din urechi, de fapt nu există dovezi ştiinţifice că aceste produse ar fi cu mult mai eficiente decât apa, pentru a înmuia ceara, sunt de părere specialiştii ORL din cadrul Cochrane Ear, Nose And Throat Disorders Group.

3. Antihistaminicele ca remediu împotriva insomniei

Multe somnifere vândute fără reţetă conţin un antihistaminic numit difenhidramină, utilizat adesea şi împotriva alergiilor şi care are ca efect secundar o stare de somnolenţă. Dar asta nu înseamnă că poate fi folosită cu succes pentru a trata insomnia; dovezile medicale în acest sens sunt şubrede, avertizează NHS Choices.

4. Unguente cu aspirină

Salicilatul, ingredientul activ din aspirină, reduce într-adevăr inflamaţia şi durerea, atunci când este administrat pe cale orală, dar nu este la fel de eficieint când este administrat sub formă de unguent, pentru tratarea durerilor musculare.

Potrivit dr. Andrew Moore, biochimist la Oxford University, folosirea acestor unguente reprezintă o chetuială zadarnică. Mult mai eficiente, pentru reducerea durerilor musculare şi articulare, sunt unguentele care conţin anti-inflamatoare nesteroidiene cu efect analgezic, precum ibuprofen sau diclofenac.

5. Alifiile împotriva înţepăturilor de insecte

Există zeci de produse despre care producătorii lor susţin că atenuează durerea şi umflăturile provocate de înţepăturile de insecte, dar cremele care conţin analgezice sau anestezice, antihistamine şi antiseptice, au „o eficienţă foarte limitată”, conform unei revizii ale cărei rezultate au fost publicate în Drug And Therapeutics Bulletin în 2012.

6. Săpunuri şi şerveţele antibacteriene

În ciuda convingerii larg răspândite că aceste produse ne pot proteja de bolile cauzate de bacterii, dovezile ştiinţifice arată altceva.

Deși triclosanul (ingredientul activ din multe săpunuri, geluri şi şerveţele umede antibacteriene) ar aduce beneficii mai mari sănătăţii decât spălarea simplă cu apă şi săpun, în urma unor studii de laborator s-a ajuns la concluzia conform căreia triclosanul a fost asociat cu dereglările hormonale şi riscul de apariţie a unor tipuri de cancer.

Pentru a ne feri de infecţiile cu bacterii, metodele cele mai eficiente sunt spălarea regulată a mâinilor cu apă şj săpun şi o bună igienă alimentară în bucătărie.

7. Pastele de dinţi pentru albirea dinţilor

Acestea sunt mai costisitoare decât pastele din dinţi obişnuite, dar nu există niciun studiu clinic care să confirme eficacitatea lor, spun specialiştii din cadrul Cochrane Oral Health Group.

Unele dinrtre aceste produse conţin peroxid de hidrogen, despre care producătorii susţin că albeşte dinţii, însă dr. Nigel Carter, director al British Dental Health Foundation, susține că astfel de paste de dinţi conţin, conform legislaţiei UE, doar 0,1% peroxid de hidrogen, concentraţie absolut ineficientă pentru a albi dinţii. Pentru obținerea unui efect vizibil, ar fi necesară o concentrație de 30 de ori mai mare, e de părere specialistul.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Stiri sociale » Nu te mai păcăli singur(ă)! ȘAPTE medicamente și produse farmaceutice pe care dai banii DEGEABA