O asistentă din Cluj a avut o reacție alergică ușoară după vaccinarea anti-Covid
O asistentă din Cluj a avut o reacție adversă după vaccinarea anti-covid cu serul dezvoltat de Pfizer-BioNTech. Asistenta de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (SCIB) Cluj a avut un episod alergic ușor, care a fost remis rapid sub terapia specifica antialergică.
- Asistenta din Cluj avea istoric alergic, însă nu avea contraindicații la vaccinare.
- Reacția a fost de tip urticarian la nivelul extremității cefalice, care a remis rapid sub terapia specifica antialergică.
Acest prim caz raportat la Cluj după vaccinarea anti-Covid-19 a fost anunțat de prefectul Mircea Abrudean.
Potrivit acestuia, ”din cele 165 de persoane vaccinate până în prezent, a existat un singur caz de manifestare alergica ușoară de tip urticarian la nivelul extremității cefalice, care a remis rapid sub terapia specifica antialergica” a declarat prefectul Mircea Abrudean.
Asistenta din Cluj avea istoric alergic
Asistenta se știa cu alergii, dar nu avea contraindicații la vaccinare, a mai spus prefectul.
Duminică, România a început, oficial, vaccinarea împotriva Covid-19. La ora 9.00, la Spitalul Matei Balș din Capitală a fost administrat primul vaccin împotriva Covid -19 din România. Cea care a primit serul care a primit serul se numeşte se numeşte Mihaela Anghel şi este asistentă medicală generalistă.
Administrarea vaccinului se face cu două doze.
Pentru a avea efectul dorit, cel puțin 60%-70% din populație ar trebui să se vaccineze. În acest moment însă, potrivit lui Raed Arafat, rata de acceptare a vaccinului este estimată, la populația generală, la 30%-40%.
Primele doze de vaccin au ajuns în România de Crăciun
Reamintim că prima tranșă de vaccinuri Pfizer/BioNTech - 10.000 de doze - a ajuns în România în ziua de Crăciun. Oficialii au invocat un moment istoric, "luminița de la capătul tunelului".
Urmează ca în zilele următoare și în ianuarie să ajungă și alte tranșe pentru vaccinarea persoanelor aflate în categoriile cu risc crescut la Covid-19.
Acest articol a fost realizat cu informațiile transmise de reporterul Observator Alex Prunean.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰