O chimistă din Oradea a transformat spațiul dezolant din jurul blocului, plin de gunoaie şi buruieni, într-un colț de Rai
Chimistă de meserie, pensionată între timp, Maria Dochia a transformat spaţiul din jurul blocului unde locuieşte, plin de gunoaie şi buruieni, într-o grădină ca un colţ de rai, scrie presa locală.
Chimistă de meserie, pensionată între timp, Maria Dochia a transformat spaţiul din jurul blocului unde locuieşte, plin de gunoaie şi buruieni, într-o grădină ca un colţ de rai, scrie presa locală.
"Nu-mi plăcea cum arăta spaţiul din jurul blocului, plin de bălării, neîngrijit. Când ieşeam la geam, aceasta era priveliştea mea. Pentru că aveam timp liber, am hotărât să-l amenajez. Am început în 2014, în toamnă, dar prea multe n-am mai apucat să fac, că a venit frigul. Primăvara mi-am reluat munca. Am erbicidat toată zona şi am continuat plantările, sădind fel de fel de flori. Vara, locul era deja plin de culoare şi de miresme. După aceea, mi-era mai mare dragul să mă uit de la geamul apartamentului meu spre grădină, să văd cât de diferit arăta locul. Nu mă pricepeam la ce şi cum trebuie făcut, dar pentru fiecare floare pe care am cumpărat-o am citit pe internet despre condiţiile de care are nevoie, despre cum se îngrijeşte, ce tratamente trebuie făcute", povesteşte Maria.
Grădina, care a ajuns să numere zeci de soiuri şi sute de exemplare de roze, hortensii, margarete, dar şi plante mai puţin comune, precum floarea-tigru şi floarea arlechin. De asemenea, grădina are şi plante aromatice, precum busuiocul şi lavanda, iar primăvara e plină de ghiocei şi zambile. Atât de multe sunt soiurile de plante sădite de Maria, încât tot anul, cu excepţia iernii, grădina e mereu înflorită...
"Nu putem aştepta la infinit ca altcineva să ne dea, altcineva să ne facă. Am investit timp, bani, efort, dar mai ales plăcere în această grădină", spune Maria, mulţumită că, datorită acestui petec de pământ, şi-a descoperit o mare pasiune, pe care n-are de gând s-o abandoneze niciodată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰