Antena Meniu Search
x

Curs valutar

LECŢIE DE VIAŢĂ de la Bacău! O familie cu trei copii este fericită, deşi focul le-a mistuit casa

O lecţie de viaţă vine din judeţul Bacău. Un incendiu violent le-a distrus tot ce aveau, dar sunt fericiţi că se au unul pe altul. Este povestea familiei Teriş. Doi părinţi şi trei copii care nu au încetat să lupte nici după ce focul le-a nimicit casa.

de Redactia Observator

la 24.03.2017 , 17:40

Un incendiu violent le-a distrus tot ce aveau, dar sunt fericiţi că se au unul pe altul. Este povestea familiei Teriş. Doi părinţi şi trei copii care nu au încetat să lupte nici după ce focul le-a nimicit casa.

Trei copii şi doi adulţi mai au acum doar hainele de pe ei şi viaţa. Atât le-a rămas după incendiul care le-a mistuit sâmbătă casa.

Mădălinei i-a rămas şi speranţa. Nu poate renunţa la ea mai ales când se gândeşte la fraţii ei mai mici.

Vezi și

Cei doi copii mai mici ai familiei veniseră sâmbătă de la şcoală, de la recuperare. După ore au ales, ca în loc să stea acasă, să se joace puţin pe un câmp din apropiere. Cel mai probabil, asta le-a salvat viaţa.

Mobilă, haine, cărți, caiete școlare, acte de identitate, electrocasnice. Toate s-au făcut scrum, din incendiu nu a scăpat nici căţelul familiei.

Bunica celor trei copii, chiar şi cu ajutorul vecinilor, nu a putut să stingă flăcările. Le-a oferit acum o cameră în care să doarmă. Cinci suflete împart odaia.

Mama celor trei copii abia s-a întors din Italia ca să aibă grijă de ei. Tatăl lor este în Germania.

Pentru familia din satul Valea Şoşii, judeţul Bacău, încercarea este cu atât mai grea cu cât casa distrusă de foc nu o pot repara. Construcţia era din chirpici. Flăcările ar fi izbucnit de la un scurtcircuit.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?
Observator » Ştiri sociale » LECŢIE DE VIAŢĂ de la Bacău! O familie cu trei copii este fericită, deşi focul le-a mistuit casa