Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O tânără româncă este una dintre cele mai promițătoare balerine ale lumii

Când a pășit pentru prima dată într-o sală de balet, avea doar șase ani. Podeaua rece, oglinzile mari și mirosul de colofoniu i s-au lipit de suflet pentru totdeauna. Astăzi, la 18 ani, Olimpia Cărăuleanu este considerată una dintre cele mai promițătoare tinere balerine ale lumii — o performanță confirmată de medalia obținută la Youth America Grand Prix 2025, competiția supremă în arta dansului.

de Redactia Observator

la 22.10.2025 , 14:51

O tânără româncă este una dintre cele mai promițătoare balerine ale lumii O tânără româncă este una dintre cele mai promițătoare balerine ale lumii

Finala mondială YAGP de la Tampa, Florida, reunește anual mii de tineri dansatori din peste 40 de țări, care concurează pentru burse la cele mai mari academii de balet. Olimpia a fost singura româncă premiată la categoria seniori, obținând locul al III-lea – un rezultat care o așază lângă elitele generației sale.

În spatele eleganței din scenă se ascund ani de muncă istovitoare. Olimpia a început studiul dansului la Școala Joy2Dance din Constanța, sub îndrumarea profesoarei Alexandra Porumboi, iar mai târziu a devenit elevă a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din București – pepiniera marilor dansatori români.

Fiecare zi însemna ore de antrenament, răni la picioare și repetiții interminabile. „Baletul te învață să fii disciplinat înainte să fii artist”, spun maeștrii acestei arte.

Articolul continuă după reclamă

Olimpia a adunat peste 200 de premii naționale și internaționale, a câștigat Olimpiada Națională de Coregrafie la ambele secțiuni – clasic și contemporan – și a participat la festivaluri de prestigiu precum Nervi Festival (Italia) sau gala Stars of Today Meet the Stars of Tomorrow.

După succesul de la Tampa, Olimpia a primit o bursă la The Rock School for Dance Education din Philadelphia, una dintre cele mai importante academii de dans din lume. De aici s-au lansat zeci de dansatori care azi performează în American Ballet Theatre, San Francisco Ballet sau English National Ballet.

Pentru o tânără de 18 ani, plecarea la o astfel de școală înseamnă o oportunitate profesională și o recunoaștere a excelenței tehnice și a expresivității – două calități rare chiar și printre profesioniști.

Succesul Olimpiei aduce îna tenție faptul că școala românească de dans încă are forță și prestigiu internațional. Liceul „Floria Capsali” continuă tradiția începută în anii ’40, formând generații care duc arta dansului pe marile scene.

Prin includerea sa în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, ediția 2025, derulată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, Olimpia devine parte dintr-un proiect care recunoaște tinerii ce schimbă percepția despre performanță.

Ea este doar o tânără talentată, o poveste despre echilibru, muncă și eleganță într-o lume care uită tot mai des ce înseamnă să fii dedicat unei arte.

În ultimii ani, YAGP a devenit un barometru global al excelenței în dans – acolo unde se descoperă viitoarele stele ale companiilor de balet. Faptul că o româncă a urcat pe podium la categoria seniori este o confirmare că România are un loc meritat în elita artistică internațională.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri sociale » O tânără româncă este una dintre cele mai promițătoare balerine ale lumii