Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Oamenii s-au îmbulzit într-o piață din București, înainte de Florii și Paștele Catolic (Video)

De aseară, România pare să se fi relaxat. În preajma Sărbătorilor Pascale, pieţele sunt pline, iar Guvernul a decis să permită producătorilor agricoli să-şi vândă marfa în program prelungit.

de Redactia Observator

la 10.04.2020 , 21:58

  • Oamenii au luat cu asalt Piața Obor, din București.
  • Cea mai mare înghesuială, când ies bătrânii la cumpărături.

De aseară, România pare să se fi relaxat. În preajma Sărbătorilor Pascale, pieţele sunt pline, iar Guvernul a decis să permită producătorilor agricoli să-şi vândă marfa în program prelungit. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a fi respectate regulile minime de distanţare socială.

"Trei persoane! Păi şi eu când mai intru atunci domne? Staţi la coadă, ca toată lumea. Cum să stau domne dacă eu sunt cu ora? Nu înţelegi?".

Forfotă, aglomeraţie şi cozi. A fost ca o zi obişnuită la piaţă astăzi în Capitală. Doar măştile de protecţie purtate de oameni au fost semn că ne aflăm, de fapt, într-o situaţie excepţională.

Vezi și

Îmbulzeala de la Piaţa Obor vine la nici 24 de ore de când ministrul de Interne a anunţat că pieţele rămân deschise pe toată perioada stării de urgenţă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Duminică sunt Floriile. Aşa că, înarmaţi cu lista de cumpărături, oamenii s-au dus la piaţă. Regulile au fost însă uitate acasă.

"Cum să stau dacă am două ore şi trebuie să cumpăr de mâncare că nu mai am? Da, domne, dar dă-mi patru ore. De-aia s-au dat ore, ca dumneavoastră, bătrânii să mergeţi. Mor tineri! De ce mor tinerii?".

"Noi, bătrânii, respectăm, iar tineretul ... Ce facem? Ce facem cu tineretul?".

"Eu am 77 de ani şi totuşi m-am încumetat să vin, dar lumea nu respectă şi caut să mă feresc cât pot".

"Nu mă aşteptam să fie atât de aglomerat acum. Mă aşteptam să fie mai puţină lume".

"Cine e bolnav mai stă şi acasă. Văd că-s sănătoși, de-aia au venit la piaţă".

După câteva ore de haos, a fost nevoie de intervenţia jandarmilor. Abia atunci, oamenii s-au aşezat la coadă şi au intrat, pe rând, la cumpărături.

Prelungirea programului pieţelor a fost o surpriză, în condiţiile în care cu doar două zile în urmă, preşedintele ne spunea că încă nu e cazul să ne relaxăm.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pentru producători, decizia Guvernului e ca o gură de aer proaspăt. Dar insuficientă.

"Cum merg vânzările? Foarte prost. Vin, săracii, pensionarii, dar când pleacă ei, gata, nu mai vindem nimic".

"Vânzările, faţă de anul trecut, sunt foarte, foarte slabe. Se vinde între ora 11 și 13.30".

Pieţele rămân deschise doar pentru agricultorii cu certificat de producător. Certificatul se obţine de la primării şi agricultorii trebuie să dovedească că au produsele pe care vor să le vândă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Ştiri sociale » Oamenii s-au îmbulzit într-o piață din București, înainte de Florii și Paștele Catolic (Video)