Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Oamenii din 25 de localități rămân fără acces la tren

De la 1 ianuarie 2021, şuieratul nu se va mai auzi în Gara Brad. Vestea i-a întristat pe brădeni și locuitorii Țării Zarandului care fac naveta spre Arad. Unii călătoresc cu trenul de zeci de ani şi vor fi nevoiţi ca, peste nici 3 luni, să-şi găsească alte mijloace de transport.

de Redactia Observator

la 16.10.2020 , 11:05

  • Trei trenuri ale unui operator privat asigurau circulaţia pe această rută.
  • Compania a anunţat că nu mai are personal calificat pentru a menţine trenurile în funcţiune.

25 de localităţi vor rămâne, astfel, fără nicio legătură feroviară. La aflarea veştii, primarul din Brad a trimis memorii atât la Guvernul României şi Ministerul Transporturilor, cât şi la celelelte autorităţi responsabile. Spune că dacă nu se revine asupra deciziei, va ieşi cu oamenii în stradă.

Florin Cazacu, primar Brad: Este o rută care asigură transportul brădenilor şi a tuturor locuitorilor din Zona Ineu către Municipiul Brad. Avem o experienţă nefericită când, în 1997, calea ferata Deva-Brad a fost afectată de o alunecare de teren--şi acea cale ferată a fost vândută la fier vechi. S-ar putea întâmpla acelaşi lucru şi cu această cale ferată. O cale ferată veche de peste 100 de ani.

Şi angajaţii operatorului de transport feroviar sunt supăraţi.

Vezi și

Timiş Flavius, mecanic tren: E o pierdere că sunt atâţia navetişti, sunt mulţi copii care merg la şcoală, sunt mulţi care au abonamente.

Trei trenuri ale unui operator privat asigurau circulaţia pe această rută. Însă compania a anunţat că nu mai are personal calificat pentru a menţine trenurile în funcţiune. În plus, încasările au fost afectate grav de pandemie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Luaţi vitamine doar după ce consultaţi un medic?
Observator » Ştiri sociale » Oamenii din 25 de localități rămân fără acces la tren