Antena Meniu Search
x

(P) Cum alegem cele mai bune vase pentru gătit    

Gătitul este o pasiune care trebuie neapărat pusă în practică, așa că orice-ar fi, păstrează timp și pentru asta. Dar nu uita că cel mai important detaliu este să folosești tigăi de cea mai înaltă calitate, non-toxice și eventual antiaderente. Alege cratite și seturi de cratițe cu care vei găti ușor, dar care îți vor păstra sănătatea și familia în siguranță. 

de Redactia Observator

la 26.07.2021, 17:16

Cum alegem cele mai bune vase pentru gătit
Cum alegem cele mai bune vase pentru gătit - Vivre

Alege cratite și seturi de cratițe cu care vei găti ușor, dar care îți vor păstra sănătatea și familia în siguranță.

Unele vase pentru gătit pot conține metale grele și substanțe chimice toxice, care se transferă în alimentele gătite în ele. Consumul frecvent de mâncare gătită în aceste vase toxice poate contribui la degradarea stării de sănătate și uneori poate favoriza îmbolnăviri grave.

Iată cum poți alege cele mai bune și sănătoase vase de gătit pentru tine și familia ta:

1. Vase din fontă. Fonta este  material acceptat ca fiind sigur pentru gătit. Sunt cu siguranță unele dintre cele mai durabile modele, iar mâncarea gătită în ele are o savoare deosebită. Pentru ca vasele din fontă să își poată atinge renumele, trebuie să le ”arzi” cu ulei, conform instrucțiunilor producătorului. Nu sunt recomandate pentru mâncărurile acide, care sunt de preferat a fi gătite în vase de ceramică sau sticlă. 

2. Fontă acoperită cu email. Fabricate din fontă cu un strat de sticlă, vasele de gătit se încălzesc foarte rapid, dar nu dau gustul specific de fier alimentelor.

3. Sticla este unul dintre materialele larg acceptate ca fiind sănătoase. Este cel mai indicat material pentru gătit mâncărurile acide, cum ar fi sosul roșu pentru spaghete. Sticla este considerată istoric drept unul dintre cele mai netoxice materiale sigure pentru gătit, având singurul dezavantaj că este extrem de sensibilă. Expunerea rapidă la temperaturi extreme, cum ar fi scosul din frigider și încălzitul la cuptor, o poate sparge. Majoritatea vaselor din sticlă nu pot fi utilizate pe flacără deschisă, fiind recomandate în special pentru cuptor cu gaz, electric sau microunde.

4. Oțel inoxidabil. Vasele sunt fabricate dintr-un aliaj de nichel și crom, dar sunt destul de puțin susceptibile să scurgă toxicitate în mâncăruri. Dacă gătești alimente acide în oțel inoxidabil, va trebui să le muți imediat după ce sunt gata, în recipiente nemetalice. Oțelul inoxidabil este un material durabil care poate fi reciclat. 

5. Ceramică fără plumb. Tigăile ceramice sunt sănătoase, atâta timp cât nu au ca bază un material toxic. La fel ca și sticla, ceramica este o opțiune foarte apreciată, dar la rândul ei este destul de sensibilă. Înainte de a găti într-un vas de ceramică, este recomandat să îl aduci la temperatura camerei. Dar mai întâi citește instrucțiunile producătorului, pentru a ști cu exactitate unde pot fi utilizate vasele respective. 

6. Vasele din cupru oferă multe avantaje, (cu singura condiție să fie căptușite cu oțel inoxidabil), printre care proprietățile de încălzire rapidă și o probabilitate mai mică de a elimina toxine în  mâncare. Deoarece cuprul nu este greu, vasele sunt ușor de manipulat. 

Atunci când alegi cele mai sigure vase și tigăi cu care să gătești, nu uita să ai în vedere și faptul că acoperirile antiaderente trebuie să fie rezistente. Se poate întâmpla ca unele suprafețe de vase, inclusiv cele antiaderente, oțel inoxidabil și fontă, sunt ușor de zgâriat de ustensilele de gătit din metal, care pot facilita transferul substanțelor toxice în mâncare. Pentru a proteja vasele antiaderente, este recomandat să folosești doar ustensile din lemn sau din teflon, deoarece nu zgârie suprafața acestora. 

Dacă vrei să alegi un vas în formă de tigaie, trebuie să știi că acestea au fundul plat și marginile rotunjite, fiind excelente pentru prăjirea ouălor, pentru fript carnea și chiar pentru clătite. Majoritatea bucătarilor profesioniști recomandă tigăile din oțel carbon, deoarece au o suprafață mai dură, dar sunt mai ușoare decât cele fabricate din fontă. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Stiri sociale » (P) Cum alegem cele mai bune vase pentru gătit