Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Parade tradiționale, de Crăciun, pe străzile din Bacău, Suceava şi Alba

A fost zgomot mare pe străzile din Bacău, Suceava şi în satele din Alba. Datini străvechi precum dansul ursului, mersul cu capra sau cu pluguşorul au scos din case mii de oameni, care au vrut să vadă tradiţii străvechi, respectate încă şi astăzi cu sfinţenie.

de Redactia Observator

la 27.12.2019 , 17:52

A fost zgomot mare pe străzile din Bacău, Suceava şi în satele din Alba. Datini străvechi precum dansul ursului, mersul cu capra sau cu pluguşorul au scos din case mii de oameni, care au vrut să vadă tradiţii străvechi, respectate încă şi astăzi cu sfinţenie. Colindătorii au sosit cu urări de bine şi s-au îmbrăcat în costume tradiţionale să alunge spiritele rele din anul care va urma.

Aşa arată a treia zi de Crăciun de zeci de ani în satul Cunţa, din judeţul Alba. Obiceiul mătăhăriilor scoate din case flăcăii care se îmbracă în straie urâte şi iau la pas fiecare uliţă.

Sunt zgomotoşi şi aduc odată cu ei dansul şi voia bună. Doar aşa vor alunga spiritele rele din anul care va sosi. 

Vezi și

Iar cei care le ies în cale, vor avea parte de noroc în viitor. 

Şi la Suceava, obiceiurile de dinaintea intrării în Noul An, precum mersul cu ursul, cu pluguşorul sau capra, au coborât în stradă.  

O paradă a tradiţiilor de iarnă a strâns oameni din toate colţurile ţării şi nu numai. Corina a venit de peste Prut cu urări de bine. E prima dată la noi, însă se simte deja ca acasă. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ion Fieraru, în schimb, este veteran al paradei. Are 75 de ani, dar nu-şi aduce aminte să fi lipsit vreodată de la eveniment. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Şi pentru că în Moldova spiritul sărbătorilor se simte parcă altfel, mii de oameni au ieşit astăzi şi pe străzile din Bacău, să admire alaiul care a adus în mijlocul oraşului datini şi obiceiuri străvechi de iarnă. 

Este o paradă care are loc în Piaţa Tricolorului de mulţi ani. La ea participă şi sute de colindători din toate judeţele învecinate. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Parade tradiționale, de Crăciun, pe străzile din Bacău, Suceava şi Alba