Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Paradoxul consumatorului: Facturile la curent, mai scumpe pe piața liberă

Sunt sute de oferte la energie electrică, pe piaţa liberă, dar nu avem ce să alegem. Un singur furnizor are preţuri mai mici decât cele din sistemul universal, deşi ar fi trebuit să fie tocmai invers, conform unei analize Economica.

de Ioana Matei

la 07.01.2022 , 20:18

Mai ales că preţul la curent a crescut deja, cu aproape 90%, de la 1 ianuarie. Aşa se face că mai bine de o treime dintre consumatori nu găsesc motive să încheie contracte noi, pe o piaţă concurenţială, doar cu numele. 

Paradoxal, pe o piaţă concurenţială, furnizorii de energie electrică nu încurajează consumatorii să iasă din sistemul universal. Ba dimpotrivă. Cine a apucat să intre pe piaţa liberă acum regretă, pentru că avantajele întârzie să apară.

Furnizorul tradiţional din Oltenia, de exemplu, a crescut tariful standard cu 85%, de la 1 ianuarie. Pe piaţa liberă, o singură ofertă din aproape 130 este mai avantajoasă.

Vezi și

Zoltan Nagy-Bege - vicepreşedintele ANRE: În piaţa en gros, tranzacţiile sunt în continuare la nişte preţuri foarte, foarte mari şi, pur şi simplu, furnizorii nu îşi permit să oferteze preţuri mai mici.

Pe acelaşi subiect

Piaţa liberă este îngheţată de luni bune. În septembrie, situaţia era identică, iar autorităţile îi îndemnau pe cei aproape 4 milioane de români rămaşi în serviciul universal să nu se grăbească.

Facturile la curent, mai scumpe pe piața liberă

Nagy Bege Zoltan, vicepreşedintele ANRE: Să aştepte noiembrie, când va veni notificarea de la furnizor în care va fi notificat privind preţul care va fi aplicat de la 1 ianuarie.

Preţurile mari sunt influenţate şi de plafonarea tarifelor pentru consumatori, până la 31 martie.

Zoltan Nagy-Bege - vicepreşedintele ANRE: Prin această lege, practic, concurenţa a fost blocată.

Specialiştii se aşteaptă ca, în primăvară, concurenţa să reapară pe piaţa liberă.

Silvia Vlăsceanu - expert energie: Este o atitudine prudentă, aşteaptă să vadă cum evoluează perioada aceasta de iarnă, cum evoluează preţurile şi vor veni cu oferte pe parcurs.

Dacă preţurile nu vor scădea, românii vor avea un şoc la facturile din aprilie, când nu vor mai beneficia de tariful plafonat la 1 leu pe kilowat. Mai ales cei ai căror furnizor a dat faliment.

Cristina Păun - specialist energie: Preţurile sunt foarte, foarte mari. Consumatorii care se află în piaţa de ultimă instanţă trebuie să fie atenţi, să găsească un furnizor şi să treacă în piaţa competitivă.

Tocmai de aceea, consumatorii sunt încurajaţi să verifice ofertele furnizorilor, în mod constant.

Ioana Matei - reporter Observator: Cel mai simplu mod de a verifica dacă există oferte de preţ mai bune pe piaţa concurenţială decât cea din serviciul universal este să intrăm pe comparatorul ANRE. Trebuie să introducem data de la care se aplică oferta, consumul din factura curentă, pentru comparaţie, dar şi valoarea facturii curente pentru a putea face o comparaţie cu celelalte oferte.

Silvia Vlăsceanu - expert energie: Poate folosesc energie mai mult noaptea şi atunci vor opta pentru tarife zi-noapte, poate vor abonament şi aplatizează cumva factura, poate vor alte servicii asociate, revizii, asigurări.

Piaţa energiei a fost liberalizată la 1 ianuarie 2021. Consumatorii care se află încă în sistemul universal îşi pot schimba furnizorul de curent în orice moment, fără taxe suplimentare.

Ioana Matei Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri sociale » Paradoxul consumatorului: Facturile la curent, mai scumpe pe piața liberă