Primul și singurul parteneriat civil din România a fost încheiat în 2011. Documentul a fost aprobat inclusiv de ministrul de Externe
După referendumul care nu a avut efectul scontat de iniţiatori, a apărut tema parteneriatului civil între persoanele de acelaşi sex! Doar că acest lucru s-a întâmplat deja în România. Ce-i drept, o singură dată. În urmă cu 8 ani, un român şi un englez au încheiat un parteneriat civil chiar la reşedinţa ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti.
După referendumul care nu a avut efectul scontat de iniţiatori, a apărut tema parteneriatului civil între persoanele de acelaşi sex! Doar că acest lucru s-a întâmplat deja în România. Ce-i drept, o singură dată. În urmă cu 8 ani, un român şi un englez au încheiat un parteneriat civil chiar la reşedinţa ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti. Documentul a fost aprobat inclusiv de ministrul nostru de Externe. O singură problemă are cuplul cu acte în regulă. Parteneriatul lor civil nu poate fi recunoscut civil în România, chiar dacă el există încă din 2011.
Tiberiu şi Andrew s-au cunoscut la Bucureşti şi în scurt timp au ajuns amândoi să lucreze pentru Ambasada Marii Britanii de aici. Au ajuns la concluzia că vor să îşi petreacă restul vieţii împreună şi au făcut toate eforturile în acest sens. În aprilie 2011, şi-au unit destinele în mod legal, chiar în România.
Parteneriatul civil dintre cei doi este singura hârtie care parafează convieţuirea legală dintre două persoane de acelaşi sex încheiată în ţara noastră. Actualul ambasador al Regatului Unit la Bucureşti admite că acest lucru este posibil.
Documentul nu va fi recunoscut în România, dar este perfect valabil în Marea Britanie şi în restul statelor care admit astfel de relaţii, oficial. Acolo, Tiberiu şi Andrew nu trebuie decât să echivaleze hârtia pe care au primit o acum aproape opt ani, la Bucureşti, pentru a fi consideraţi o familie. De altfel, cei doi susţin că nu mai pot continua traiul în România şi au decis să se mute la Madrid.
În Europa au rămas doar şase state care nu permit oficierea căsătoriilor sau a parteneriatelor civile între persoane de acelaşi sex în timp ce Anglia, de exemplu, a făcut pasul în 2005.
Coaliţia pentru Familie a refuzat să comenteze întâmplarea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰