Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Parcagiii de ocazie ai Bucureştiului riscă o pedeapsă de DOI ANI DE ÎNCHISOARE

"Parcagiii" de ocazie din Bucureşti ar putea plăti cu libertatea. Proiectul de lege care transformă perceperea taxei de parcare de către persoane neautorizate în infracţiune a ajuns deja la judecata demnitarilor. Autorităţile sunt totuşi sceptice. În ciuda amenzilor date, chiar şoferii mult prea generoşi ar fi cei care întreţin fenomenul. Fapt demonstrat şi de experimentul realizat cu o cameră ascunsă de o echipă Observator. 

de Redactia Observator

la 11.04.2017 , 20:16

"Parcagiii" de ocazie din Bucureşti ar putea plăti cu libertatea. Proiectul de lege care transformă perceperea taxei de parcare de către persoane neautorizate în infracţiune a ajuns deja la judecata demnitarilor. Autorităţile sunt totuşi sceptice. În ciuda amenzilor date, chiar şoferii mult prea generoşi ar fi cei care întreţin fenomenul. Fapt demonstrat şi de experimentul realizat cu o cameră ascunsă de o echipă Observator. 

Ora prânzului, centrul Bucureştiului. Să te deplasezi cu maşina este un chin. Un chin şi mai mare este însă să găseşti un loc de parcare.

Cu cronometrul în mână vom pleca în acest experiment în oraşul în care parcagiii de ocazie, cu doar 3 ore lucrate pe zi, ajung la sfârşitul lunii la un salariu mediu de patru mii de lei. 

Vezi și

Pe această străduţă extrem de aglomerată, şoferul din imagini cu greu şi-a găsit un loc de parcare. Abia după ce a dat câteva ture şi a văzut că nu are altă şansă, a apelat la cei doi parcagii din zonă.

În alt colţ din Bucureşti, îşi încearcă norocul cinci parcagii. Deşi sunt vorbiţi între ei, fiecare aşteaptă acelaşi lucru: banii şoferilor disperaţi în căutarea unui loc.

Un proiect de lege a ajuns deja pe mesele demnitarilor. Iar dacă va exista şi dialog politic, într-o lună, persoanele neautorizate, care profită de pe urma lipsei locurilor de parcare, ar putea merge direct în spatele gratiilor. 

Unii dintre şoferi aleg chiar ei să le dea bani persoanelor neautorizate. 

În ciuda amenzilor primite deja, Vasilică, aşa cum îl cunosc şoferii dintr-o anumită zonă a Bucureştiului, a ales să se prezinte la secţie în fiecare dimineaţă. Apoi, pleacă pe teren fără să mai fie deranjat de jandarmi când "vânzarea" e în toi. 

Poliţia Locală Bucureşti nu a primit astfel de sesizări în ultimii cinci ani. Dar 750 de amenzi în cuantum de aproape o sută de mii de lei au fost date de la începutul lui 2017.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Parcagiii de ocazie ai Bucureştiului riscă o pedeapsă de DOI ANI DE ÎNCHISOARE