Pericol URIAȘ! Ce se întâmplă atunci când SPELI CARNEA DE PUI!
Agenţia britanică de Securitate Alimentară (Food Standard Agency – FSA) a lansat, luni, 16 iunie, un apel către populaţie de a înceta să mai spele carnea de pasăre înainte de a o găti, pentru a evita diseminarea bacteriilor
Agenţia britanică de Securitate Alimentară (Food Standard Agency – FSA) a lansat, luni, 16 iunie, un apel către populaţie de a înceta să mai spele carnea de pasăre înainte de a o găti, pentru a evita diseminarea bacteriilor.
Într-o prezentare video intitulată “adevărul despre Campylobacter”, FSA declară război acestei bacterii responsabile de infecţii intestinale în general benigne, dar care pot fi şi fatale la copii, persoanele în vârstă şi persoanele imunodepresive, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
O practică des întâlnită
Circa 280.000 de britanici sunt afectaţi anual de această bacterie, care era cauza cel mai des întâlnită a gastro-enteritei. Şi, în patru cazuri din cinci, carnea de pasăre este la originea răului.
În acest context, FSA se alarmează, pentru că, potrivit unor noi date, 44% dintre britanici spală în mod sistematic carnea de pui înainte de a o găti. Astfel, 36% dintre persoane o fac pentru a “curăţa” pasărea, o treime pentru “a înlătura germenii” şi alţii pur şi simplu “pentru că aşa au fost obişnuiţi”. Or, avertizează FSA, aceasta este o practică periculoasă, pentru că, “prin proiectarea picăturilor de apă se poate disemina bacteria pe mâini, haine, masa de lucru sau ustensilele din bucătărie”.
Prin urmare, pregătirea termică a cărnii este suficientă pentru a ucide microorganismele.
“O problemă serioasă”
“Lansăm această campanie pentru că studiul nostru a arătat că, deşi oamenii au tendinţa de a urma recomandările atunci când prepară carnea de pasăre, spălându-se pe mâini şi asigurându-se că gătesc bine carnea, sunt încă mulţi cei care spală carnea crudă”, explică directoarea FSA, Catherine Brow. “Este o problemă serioasă. Bacteria poate antrena nu doar maladii grave, chiar moartea, ci costă sute de milioane de lire anual în materie de cheltuieli de sănătate”, explică aceasta.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰