Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Scene şocante la un festival din Spania. Peste 250 răniţi, după prăbuşirea unei platforme (Foto)

Peste 250 de persoane au fost rănite, la un festival din Spania, între care cinci în stare gravă,  după ce o secţiune a unei platforme de lemn s-a prăbuşit. 

de Redactia Observator

la 13.08.2018 , 12:16

Peste 250 de persoane au fost rănite, la un festival din Spania, între care cinci în stare gravă,  după ce o secţiune a unei platforme de lemn s-a prăbuşit. Platforma, plasată pe plaja oraşului Vigo, deasupra apei, era plină cu participanţi ai festivalului "O Marisquino", care asistau în acel moment la concertul artistului rap Rels B.

Poliţia a confirmat că nu au fost înregistrate decese. Martorii au descris momente de panică atunci când oamenii, majoritatea fiind adolescenţi, au încercat să fugă, unii dintre ei ajungând în mare.

Mai multe echipaje de urgenţă au intervenit, iar scafandrii au intrat în mare pentru a verifica dacă au existat persoane prinse sub structură.

Articolul continuă după reclamă

Conform rapoartelor, incidentul a avut loc la scurt timp după miezul nopţii de duminică spre luni. În jur de 266 de persoane au fost rănite, conform ministrului regional pentru Sănătate. 

Rels B a îndemnat persoanele rănite să fie „puternice” şi a sfătuit pe oricine care este îngrijorat cu privire la prieteni sau rude să contacteze punctul de informare al festivalului.

Primarul oraşului Vigo, Abel Caballero, a declarat că va fi demarată o anchetă pentru a se afla cauza incidentului.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a adus Moş Crăciun tot ce v-aţi dorit?
Observator » Ştiri sociale » Scene şocante la un festival din Spania. Peste 250 răniţi, după prăbuşirea unei platforme (Foto)