Ploi şi grindină! Prognoza meteo pentru următoarele zile
Sunt posibile ploi care, local, pot lua şi aspect de vijelie, mai ales spre seară. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în nordul şi centrul ţării, dar şi în zona montană. În jumătatea de sud a ţării, cerul va fi variabil

Spre seară, vremea devine şi aici instabilă, cantităţile de apă putând fi însemnate cantitativ, izolat chiar şi 30-40 l/mp. Va ploua şi în cursul nopţii. Temperaturile se mențin la valori destul de ridicate.
Pe suprafețe mici vor fi căderi de grindină, iar ploile vor avea și caracter torențial.
Vineri: Înnorări temporare în sudul, sud-estul țării și la munte, unde, local, vor fi descărcări electrice. Temperaturile se vor încadra între 8 şi 30 de grade Celsius.
Sâmbătă: Temperaturi cuprinse între 7 şi 31 de grade Celsius. Vreme predominant frumoasă, cer mai mult senin, fără precipitații.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰