Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Podgoriile Drăgăşanilor ar putea pune România pe harta mondială a vinurilor. Turiştii sunt atraşi atât de peisaj, cât şi de cramele cu vinuri nobile

Departe de tumultul oraşelor, pe colinele care întind de-a lungul Oltului, podgoriile Drăgăşanilor arată eforturile celor care vor să pună România pe harta mondială a vinurilor. Cramele, peisajul şi vinurile nobile atrag mereu turişti. Sunt tot mai mulţi cei care aleg să vină aici în excursii, chiar şi pentru câteva zile.

de Redactia Observator

la 25.07.2021 , 19:50

Pe unul dintre cele mai vechi domenii viticole din Oltenia, ghid ne este chiar baronesa Ileana Kripp, strănepoata principelui Ştirbei. Reîntoarsă în ţară în anii 90, a fost cucerită de podgoriile deţinute de familia sa încă de acum 3 secole. Din 2003, cot la cot cu familia sa, munceşte pentru renaşterea unei tradiţii. A adunat de atunci nenumărate mărturii care atestă valoarea vinurilor de aici, apreciate, încă din secolul trecut, pe întreg mapamondul.

Ileana Kripp: Aici găsesc istoria unei podgorii româneşti, să zicem olteneşti şi istoria de mii de ani a acestui popor care a fost întotdeauna legat de acest pământ 

Un pământ roditor pentru cei care îi ştiu tainele. Printre ei, şi Oliver Bauer. În turul podgoriei, enologul, venit din Germania iniţial pentru a munci doar câţiva ani aici, ne povesteşte ce l-a hotărât să rămână pentru totdeauna în România. 

Vezi și

Oliver Bauer, producător: Dacă cineva vrea să cumpere un Pinot Noir, este foarte clar, iei din Burgundia. Dacă vrei un Riesling, te duci în Germania. Dacă vrei o Crâmpoşie sau un Novac, îmi pare foarte rău, dar trebuie să te duci în Drăgăşani. Sau în România. Şi asta este exact unde trebuie să ajungem cu vinul nostru. Nu cantitate. Calitate.

Pe acelaşi subiect

Iar podgoriile olteneşti nu duc lipsă de vizitatori. Dan Dumitrache a venit în Oltenia tocmai de la Piatra Neamţ. Cei care vor să se întindă la poveşti se pot caza în cramele care primesc şi oaspeţi. Nu există călător care să nu revină pe aceste meleaguri, se laudă gazdele. Iar tururile ghidate, povestea vinului şi cina servită pe terase cu privelişti desprinse parcă, din filme, sunt momente unice.

Magdalena Enescu, producător de vin: O experienţă de pelerin. Adică de călător neobosit pentru descoperirea de noi şi noi emoţii. Aici este locul în care se declaşează emoţia regăsirii, a bucuriei, a smereniei faţă de natură

Peste 60 de soiuri de vin se produc în zona Drăgăşani. Excursiile în podgorii sunt în ofertele agenţiilor de turism, dar pot fi rezervate şi direct la producători.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Podgoriile Drăgăşanilor ar putea pune România pe harta mondială a vinurilor. Turiştii sunt atraşi atât de peisaj, cât şi de cramele cu vinuri nobile