Prognoza meteo! Vreme caldă în majoritatea regiunilor ţării
Vremea va fi caldă pentru această dată, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 16 grade, iar cele minime între -2 şi 6 grade
Vremea va fi caldă pentru această dată, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 16 grade, iar cele minime între -2 şi 6 grade
Sâmbătă, cerul va fi temporar noros şi trecător va ploua slab, pe arii restrânse în vestul, nordul şi centrul ţării şi izolat în rest, iar în zonă înaltă de munte vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în prima parte a zilei în Bărăgan, sudul Moldovei şi Dobrogea. Mai ales dimineaţa, în zonele joase din sud-estul teritoriului, va mai fi ceaţă.
Bucureşti
Vremea va fi caldă. Cerul va fi temporar noros, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 4...5 grade.
Munte
Vremea se va menţine caldă pentru această dată. Cerul va fi temporar noros şi se vor semnala precipitaţii, local în Carpaţii Occidentali şi în Carpaţii Meridionali şi pe arii restrânse în rest. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar în zonă înaltă lapoviţă sau ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Dimineaţa şi noaptea, pe vai şi în depresiuni, vor fi condiţii de ceaţă. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior.
Duminică
În ţară
Vremea se va menţine caldă pentru începutul lunii martie, astfel încât temperaturile maxime se vor situa între 7 şi 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 şi 6 grade. În vestul, centrul şi nordul ţării cerul va fi mai mult noros şi local va ploua slab, iar la munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În celelalte regiuni, înnorările vor fi temporare, iar ploi slabe sau burniţa vor fi prezente pe arii restrânse în Oltenia şi izolat în rest. Vântul va sufla slab până la moderat. Mai ales noaptea, în zonele joase din sud şi est, se va semnala ceaţă.
Munte
Deşi valorile termice vor marca o scădere uşoară, vremea se va menţine caldă pentru începutul lunii martie. Cerul va avea înnorări temporare şi se vor semnala precipitaţii pe spaţii relativ extinse în Carpaţii Occidentali, local în Carpaţii Meridionali şi pe arii mai restrânse în Carpaţii Orientali. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar pe creste lapoviţa şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰