Program pelerinaj Sfânta Cuvioasă Parascheva. Sute de mii de creștini sunt așteptați la Iași până duminică, 14 octombrie
În fiecare an, pe 14 octombrie, creștinii o sărbătoresc pe Sfânta Cuvioasa Parascheva, ale cărei moaște se află de aproape patru sute de ani la Iași.
În fiecare an, pe 14 octombrie, creștinii o sărbătoresc pe Sfânta Cuvioasa Parascheva, ale cărei moaște se află de aproape patru sute de ani la Iași.
Citește și Blestemul moaștelor Sfintei Parascheva
Pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva este cel mai mare din România, anul trecut peste 200.000 de creștini ajungând la Iași pentru a se închina la racla cu moaștele Sf. Cuvioase.
În acest an, startul manifestărilor dedicate sărbătorii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva va fi dat joi, 11 octombrie, la Iași.
Astfel, la ora 06.30 a început procesiunea cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, urmând ca aceastea să fie depuse pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” pentru închinare.
Programul pelerinajului la Sfânta Parascheva din Iași
Joi, 11 octombrie 2018
06.30 – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și depunerea lor pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” pentru închinare
07.00-11.30 – Sfinţirea apei (aghiazma mică) și Sfântul Maslu (pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane și sfințirea la butoaiele cu apă lângă corpul C1), Utrenia şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va sluji PS Calinic Botoșăneanul.
16.00-17.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
18.35 – Aducerea moaștelor Sfintei Ecaterina – întâmpinare aeroport
20.00-00.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană)
Vineri, 12 octombrie 2018
07.00-12.00 – Miezonoptica, Acatist şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va sluji PS Ignatie, episcopul Hușilor
17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
19.00-20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinţilor” – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina. (Se va ieși pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă, Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană)
21.00-01.00 – Slujba de priveghere în cinstea Aducerii moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași, în anul 1996 – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană)
Sâmbătă, 13 octombrie 2018
07.00-12.00 – Miezonoptica, Acatist, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va sluji PS Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
08.30-12.00 – Sfințirea bisericii „Sfântul Mucenic Iulian din Tars” din Campusul universitar Tudor Vladimirescu
17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
20.00-00.00 – Slujba de priveghere a Sfintei Cuvioase Parascheva – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană)
Duminică, 14 octombrie 2018
07.00-09.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană)
09.00-13.00 – Sfânta Liturghie arhierească (pe podiumul din B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt)
17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
20.00-00.00 – Slujba de priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană)
Luni, 15 octombrie 2018:
07.00-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Mântuitorului, Ceasurile și Sfânta Liturghie
Anul acesta, alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, vor fi aduse din Grecia și moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰