Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Programul Prima Chirie, în recul din cauza birocrației

În chirie cu bani de la stat. Ideea a fost primită cu mult entuziasm de români, însă după doi ani de la lansarea programului "Prima Chirie" - puţini mai sunt doritorii.

de Redactia Observator

la 04.03.2019 , 00:18

În chirie cu bani de la stat. Ideea a fost primită cu mult entuziasm de români, însă după doi ani de la lansarea programului "Prima Chirie" - puţini mai sunt doritorii. Pot primi 900 de lei pe lună doar şomerii care îşi găsesc un loc de muncă la cel puţin 50 de kilometri de casă. Dar nu asta i-a descurajat pe cei mai mulţi. Ci birocraţia. E nevoie de un dosar stufos şi de drumuri la ghişeele unor instituţii publice în fiecare lună.

Cine vrea să ia banii de la stat pentru chirie trebuie să se înarmeze cu răbdare, după ce şi-a găsit job şi locuinţă.

Prima chirie, acte necesare și condiții

Vezi și

Pentru a beneficia de programul Prima Chirie, trebuie pregătit un dosar gros cu nu mai puţin de 15 documente: act de identitate, contract de muncă încheiat pe o perioadă de un an şi un document care să ateste că vă mutaţi la cel puţin 50 de kilometri distanţă de domiciliu. Alte şapte acte sunt doar declarații ale angajatorului, date pe proprie răspundere. În plus, dintr-o adeverinţă emisă de patron trebuie să reiasă că, în ultimii doi ani, nu l-a mai avut angajat pe acel salariat, iar dintr-un alt document, dacă pentru angajat se asigură sau nu locuinţă de serviciu.

Tiberiu, beneficiarul programului "Prima Chirie": Mi-a fost destul de greu să strâng toate actele şi într-un timp destul de scurt. Trebuie în fiecare lună depusă chitanţa de plată a chiriei, pe care o închei cu proprietarul. Trebuie o adeverinţă pe care o iau de la angajator în fiecare lună cu venitul net pe care îl realizez la ei şi o declaraţie pe proprie răspundere cu toate veniturile pe care le realizez.

ADRIAN BENȚA, consultant fiscal: Sunt foarte multe documente de întocmit, dar nu este nimic nou. Până la urmă trebuie să faci acele documente pentru că sunt banii statului şi trebuie să ai certitudinea că ajung acolo într-un mod corect.

Şi tot lunar, angajatul pentru care statul plăteşte chiria trebuie să anunţe Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă dacă mai lucrează în acelaşi loc. Aşa se face că, în aproape doi ani de când există programul, puţin peste o mie de români şi-au plătit astfel chiria.

NICOLETA BORŢEA, purtător de cuvânt ANOFM București: N-aş putea să spunem că sunt mulţi sau puţini, ceea ce pot spune este că este binevenit un astfel de stimulent financiar pentru că în felul acesta sunt determinate persoanele să aibă mai mare mobilitate, sa se deplaseze la o distanţa mai mare de domiciliu pentru că ştiu că sunt sprijiniţi.

Doar şomerii înregistraţi la ANOFM pot beneficia de ajutorul de maximum 75% din valoarea chiriei, dar nu mai mult de 900 de lei pe lună. Există şi o altă condiţie: venitul lunar al solicitantului să nu depăşească 5000 de lei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Programul Prima Chirie, în recul din cauza birocrației