Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rămășițele unui bărbat mort în Germania au fost trimise prin poștă Parohiei din Suceava

Rămășițele unui bărbat din Suceava, care a decedat în Germania, au fost trimise în țară printr-un colet poștal

de Redactia Observator

la 20.01.2015 , 09:53

Rămășițele unui bărbat din Suceava, care a decedat în Germania, au fost trimise în țară printr-un colet poștal

Coletul, care conținea un borcan cu cenușa bărbatului de 46 ani, a fost trimis pe adresa Parohiei Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Prisaca Dornei, potrivit Monitorului de Suceava.

Cum costurile cu repatrierea trupului neînsufleţit ajungeau undeva la 7.000 de euro, rudele îndoliate din Germania au decis incinerarea cadavrului şi trimiterea în ţară doar a cenuşii. Pentru acest lucru, în schimb, aveau nevoie de o adresă de la parohia din Prisaca Dornei, cum că preotul este de acord să ia în custodie, în cimitirul din sat, cenuşa defunctului.

Articolul continuă după reclamă

Săptămâna trecută, preotul a fost anunţat de poştaşul din sat că i-a venit un colet pe care trebuie să-l ridice pe bază de semnătură de la oficiul poştal din Vama.

“Nu a fost o slujbă de înmormântare. Am spus doar câteva cuvinte de mângâiere pentru familie, s-a făcut o groapă de aproximativ jumătate de metru în cripta familiei și o cruce la căpătâi.. La 40 de zile, noi, parohia, ne vom ocupa să-i facem prohodul”, a povestit preotul.

Dacă rudele ar fi ales să repatrieze trupul defunctului ca atare, demersul ar fi necesitat sicriu şi transport special, în valoare de câteva mii de euro.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Rămășițele unui bărbat mort în Germania au fost trimise prin poștă Parohiei din Suceava