Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cartofii s-au dus pe apa sâmbetei odată cu ploile abundente. Au mucegăit în pământ, înainte de a fi culeşi

Căldura vine prea târziu pentru producătorii de cartofi, care avertizează că vom avea cea mai slabă recoltă din ultimii 14 ani! Ploile neobişnuit de abundente din vara aceasta au inundat deja pământul. Iar tuberculii s-au stricat înainte să fie culeşi. 

de Redactia Observator

la 31.07.2018 , 21:50

Căldura vine prea târziu pentru producătorii de cartofi, care avertizează că vom avea cea mai slabă recoltă din ultimii 14 ani! Ploile neobişnuit de abundente din vara aceasta au inundat deja pământul. Iar tuberculii s-au stricat înainte să fie culeşi. 

Puţinii cartofi pe care agricultorii i-au salvat sunt acum mai preţioşi ca niciodată: se vând chiar şi de trei ori mai scump decât anul trecut.

În comuna Lunguleţu, din judeţul Dâmboviţa, agricultorii muncesc zi şi noapte ca să mai salveze câte ceva din recoltă. Cartofii au mucegăit în pământ din cauza ploilor abundente din ultimele săptămâni. 

Vezi și

În total, şapte judeţe din ţară, renumite pentru producţia bună de cartofi, sunt afectate de ploi. Dâmboviţa, Braşov, Harghita, Covasna, Sibiu, Neamţ şi Suceava. La nivel naţional, recolta ar putea scădea cu 23% faţă de anul trecut. Adică vom pierde 2,4 milioane de tone, estimează Comisia Europeană. 

Când producţia scade, preţurile cresc. Anul trecut, la sfârşit de iulie, cartofii plecau de la producător cu 30-40 de bani kilogramul. Preţul a urcat de aproape trei ori, până la un leu şi 20 de bani. În pieţe, după adaosul intermediarilor, cartofii ajung să se vândă chiar şi cu 2 lei şi 50 de bani kilogramul. 

Cel mai probabil, deficitul de producţie va fi acoperit cu importuri. În 2017, am adus de la străini aproape 140.000 de tone de cartofi, cei mai mulţi din Polonia şi Grecia, arată Institutul Naţional de Statistică. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Cartofii s-au dus pe apa sâmbetei odată cu ploile abundente. Au mucegăit în pământ, înainte de a fi culeşi