Antena Meniu Search
x

Un român, tatăl unei fetiţe, a murit la doar câteva zile după ce a plecat la muncă, în Anglia. Familia are nevoie de ajutor

Florin B., tatăl unei fetiţe de 12 ani, a fost găsit mort în camera pe care o închiriase într-o casă din Ilford, Anglia. Deşi soţia şi cunoscuţii l-ar fi rugat să nu plece, fiind cunoscut cu afecţiuni medicale la inimă, bărbatul s-a dus, în speranţa de a oferi un trai mai bun familiei sale.

Cristian Ionescu
de Cristian Ionescu

la 19.08.2019, 13:12

Florin B., tatăl unei fetiţe de 12 ani, a fost găsit mort în camera pe care o închiriase într-o casă din Ilford, Anglia. Deşi soţia şi cunoscuţii l-ar fi rugat să nu plece, fiind cunoscut cu afecţiuni medicale la inimă, bărbatul s-a dus, în speranţa de a oferi un trai mai bun familiei sale.

La doar o săptămână de la plecare, Florin a fost găsit fără suflare de o femeie care locuia şi ea cu chirie în casa respectivă, la fel ca alte persoane.

Un român, tatăl unei fetiţe, a murit la doar câteva zile după ce a plecat la muncă, în Anglia

O familie din Iaşi este distrusă de durere, după ce capul familiei, Florin B., de 41 de ani, a fost găsit fără viaţă în camera pe care o închiriase în Ilford, Marea Britanie.

Bărbatul plecase din România cu doar o săptămână în urmă, în ciuda insistenţelor familiei şi prietenilor să nu plece,  având probele cardiace. Totuşi, situaţia financiară dificilă şi speranţa unui trai mai bun l-au făcut pe Florin să decidă plecarea.

Corpul fără viaţă al lui Florin a fost descoperit de o altă chiriaşă a casei respective, care a observat că lumina era aprinsă în camera lui Florin, deşi era foarte târziu în noapte. După ce a bătut la uşă şi nu a primit niciun răspuns, femeia şi-a făcut curaj şi a intrat în cameră, găsindu-l pe român fără suflare.

Autorităţile au deschis o anchetă pentru a identifica motivul exact pentru decesul lui Florin, mai ales pentru că există anumite informaţii despre faptul că munca prestată de român era una destul de solicitantă.

Familia are neovoie de ajutor pentru a aduce corpul lui Florin acasă

Familia lui Florin B. are nevoie de ajutor pentru repatrierea corpului bărbatului şi a apelat la asociaţia "Ştergem o lacrimă", care a deschis două conturi, unul în lei şi celălalt în euro, pentru ca toţi cei care vor să ajute, să o facă.

Contactată de Observator.tv, Florentina Agache, fondatoarea Asociatiei, a precizat că s-au strâns câteva sute de euro, însă este în continuare nevoie de ajutor, costul de repatriere ridicându-se la câteva mii de euro.

Cei care vor să ajute pot să doneze orice sumă în conturile de mai jos.

Beneficiar Stergem o Lacrima

Cif: 38762160 

RON: RO26BRDE240SV07856442400

EURO: RO23BRDE240SV15077182400

https://gogetfunding.com/sa-aducem-un-tata-acasa/

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Stiri sociale » Un român, tatăl unei fetiţe, a murit la doar câteva zile după ce a plecat la muncă, în Anglia. Familia are nevoie de ajutor