Meniu
Search
x

Video România a început să importe paie comestibile din Germania, obligată să renunţe la produsele de unică folosinţă din plastic

A mai rămas doar o lună până când vor fi interzise obiectele de unică folosinţă făcute din plastic. Uniunea Europeană ne obligă să căutam alternative mai prietenoase cu mediul. Asta înseamnă că restaurantele trebuie să renunţe la paiele de băut obişnuite. În sprijinul lor, o firmă din Cluj a adus în ţara noastră paie care pot fi mâncate imediat după folosire.

De Alex Prunean la 07.06.2021, 08:40
Vezi și
  • Paiele comestibile sunt de două ori mai scumpe decât cele din plastic.

Paiele care pot fi mâncate după folosire sunt fabricate în Germania şi au un gust dulce-acrişor. Sunt soluţia ideală atât pentru restaurantele care fac livrări, cât şi pentru festivaluri sau food truck-uri. 

Maria Lichtenberg, importator paie: Sunt o alternativă pentru paiele de hârtie, datorită calităţii superioare, la cele din bioplastic, care sunt compostabile doar la nivel industrial şi nu se întâmplă niciodată practic. 

Un studiu arătă că fiecare persoană produce anual în medie aproape 37 de kilograme de deşeuri din plastic şi nici măcar 5% din această cantitate nu este reciclată eficient. Ştim deja, un pet sau chiar un pai din plastic, aruncat în natură, rămâne acolo timp de câteva sute de ani, dar acest pai poate dispărea în doar câteva minute, mai ales dacă are gust de măr! 

Paiele comestibile rezistă fără nicio problemă până la două ore în băuturile reci, iar în cele calde, până la 20 de minute. Deşi preţul lor este dublu faţă de cele de plastic, cererea e mare. 

Pe acelaşi subiect

Ţările din Uniunea Europeană renunţă, din 3 iulie, la materialele de unică folosinţă din plastic

Roxana Andon, proprietar restaurant: Am ales paiele acestea pentru că noi ne dorim să eliminăm pe cât putem plasticele, deşeurile de orice natură, să fim cât de sustenabili putem şi paiele acestea au fost cea mai bună soluţie.

Şi la o anumită terasă din Cluj, care în trecut folosea farfurii comestibile din tărâţe, clienţii pot savura acum un pai.

Administrator terasă: Cel mai important lucru este că ele sunt sustenabile şi biodegradabile 100%. Faptul că se pot şi mânca e un plus. 

O directivă europeană obligă toate statele membre, începând cu 3 iulie, să interzică folosirea materialelor de unică folosinţă din plastic, de la tacâmuri şi farfurii până la pahare şi chiar beţisoare de urechi. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Observator » Stiri sociale » România a început să importe paie comestibile din Germania, obligată să renunţe la produsele de unică folosinţă din plastic