Sărbătoare cu cruce neagră pe 12 decembrie 2023. Cine a fost Sf. Spiridon
Pe 12 decembrie creştinii îl sărbătoresc, potrivit calendarului ortodox, pe Sfântul Spiridon. Este singurul sfânt despre care se spune că îşi părăsește racla atunci când este rostit în rugăciune.
Sfântul Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, este sărbătorit în fiecare an de către creştinii ortodocşi în ziua de 12 decembrie.
Cine a fost sf. Spiridon, sărbătorit pe 12 decembrie
Sfântul Spiridon a avut ca patrie insula Cipru. S-a născut din părinţi simpli şi el era smerit cu inima şi bun cu viaţa. În copilăria sa a fost păstor de oi şi, crescând, şi-a întemeiat familie şi a avut copii. Dar nu după mulţi ani, murindu-i soţia, slujea lui Dumnezeu prin fapte bune, iar averea sa o cheltuia pentru odihna străinilor.
"În lume atât de mult a plăcut lui Dumnezeu, încât s-a învrednicit cu darul facerii de minuni, căci vindeca tot felul de boli, din cele cu anevoie de vindecat şi izgonea duhurile rele din oameni, cu cuvântul". (Vieţile Sfinţilor)
- Fațada Bazilicii Sfântul Marcu din Veneția, acoperită cu pudră de cacao de activiștii de mediu. Au folosit...
- Moş Nicolae le-a umplut ghetuţele de jucării şi dulciuri celor mici. Cei mai năzdrăvani s-au trezit şi cu o...
- Urări de Sfântul Nicolae 2023. Mesaje şi felicitări pentru sărbătoriţii de pe 6 decembrie
- Ce aduce Moş Nicolae. Tradiţii de Sf. Nicolae, sărbătorit pe 6 decembrie
Pentru aceasta a fost ales episcop al cetăţii Trimitundei, din Cipru, în timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337). A participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325, mărturisind credinţa în dumnezeirea lui Iisus Hristos, împotriva ereziei lui Arie
Cuvântarea ţinută în faţa adunării de ierarhi a fost întărită de gestul său minunat: a luat o cărămidă şi, făcând asupra ei semnul crucii cu mâna dreaptă, a strâns-o în cealaltă mână şi din cărămidă s-au văzut ieşind: focul, care s-a ridicat în văzduh, apa, care a curs pe pământ şi în mâna Sfântului Spiridon a rămas lutul, închipuindu-se astfel, prin mijlocirea celor create, adevărul despre Sfânta Treime, cea într-o fiinţă.
Despre Sfântul Spiridon se arată că era foarte atent la cuvintele Sfintei Scripturi, neschimbând niciun cuvânt din cele scrise în cărţile sfinte, care păstrau adevărul. Odată, s-a întâmplat ca în mijlocul unui sinod local, la care participau şi Sfântul Spiridon, şi episcopul Trifilie, cel din urmă, cunoscut ca un mare cărturar, a fost rugat de ierarhii participanţi să spună un cuvânt de învăţătură. Şi ţinând Trifilie o cuvântare a ajuns la cuvintele lui Hristos spuse către slăbănog: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta" (Marcu, 2, 11). Dar el nu a spus aşa, ci în loc de pat a zis culcuş, adică: "Scoală-te şi-ţi ia culcuşul tău". Auzind Sfântul Spiridon s-a ridicat şi l-a întrebat pe vorbitor dacă se socoteşte mai bun decât Hristos, de se ruşinează de cuvintele Lui. (vol. "Vieţile Sfinţilor")
Sfântul a murit în anul 348, la vârsta de 78 de ani, fiind îngropat în Biserica Sfinţii Apostoli din Trimitunda. În anul 1453, Moaştele Sfântului Spiridon au fost duse în Serbia, iar apoi au fost mutate în insula Corfu din Grecia, unde se află şi astăzi.
Sfântul Spiridon își părăsește racla
Tradiţia populară spune că Sfântul Spiridon îşi părăseşte racla pentru a se îndrepta întru ajutorul oamenilor care îl cheamă prin rugăciune. Iar pentru că aleargă prin toată lumea să îi ajute pe credincioşii aflaţi la ananghie, Sfântul îşi toceşte periodic încălţămintea. Acesta este motivul pentru care încălţămintea şi îmbrăcămintea îi este schimbată anual, pe 12 decembrie, de preoţii de la catedrala din Corfu.
Hainele sale sunt ulterior dăruite mănăstirilor ortodoxe din întreaga lume. Se spune că, din când în când, moaştele sale dispar din biserica din Corfu, iar când reapar sunt calde şi prăfuite, iar încălţările sunt murdare sau tocite.
Ce se face în această zi
Pentru sănătatea întregii familii, pentru câştig şi pentru spor în casă, în ziua praznicului Sfântului Spiridon nu se munceşte în gospodărie: nu se coase, nu se spală rufe şi gospodinele nu fac curăţenie; la ţară nu se înjugă vitele pentru că este rău de pagubă; în această zi şi animalelor de tracţiune li se dă să mănânce fânul din mână.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰