Scad temperaturile! Prognoza METEO pentru vineri
Vineri, cerul va fi temporar noros. La munte va fulgui, iar în restul ţării, cu totul izolat, va ploua slab, sau va burniţa, informează Agenţia Naţională de Meteorologie
Vineri, cerul va fi temporar noros. La munte va fulgui, iar în restul ţării, cu totul izolat, va ploua slab, sau va burniţa, informează Agenţia Naţională de Meteorologie
În zonele joase, mai ales în primele ore ale zilei şi noaptea, pe arii restrânse, va fi ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe crestele montane. Temperatura aerului, puţin mai ridicată decât în mod normal la această dată în cea mai mare parte a ţării, va avea valori maxime cuprinse între 2 şi 11 grade şi minime, în general, între -6 şi 4 grade.
ÎN BUCUREŞTI
Cerul va fi temporar noros, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 0...2 grade, mai scăzută în zona preorăşenească.
LA MUNTE
Cerul va fi temporar noros însă doar izolat va fulgui. Pe văi şi în depresiuni, mai ales în primele ore ale zilei şi noaptea, pe arii restrânse, va fi ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe creste. Temperatura aerului va avea valori puţin mai ridicate decât în mod normal la această dată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰