Antena Meniu Search
x

SCANDALUL transplanturilor! Acuzaţii grave formulate de medici renumiţi: "Niciodată situaţia nu a fost mai dramatică. Dacă suntem vinovaţi, împuşcaţi-ne!"

Medici celebri precum profesorul Irinel Popescu, directorul Centrului de chirurgie şi transplant hepatic Fundeni, sau profesorul Mihai Lucan, şeful centrului de transplant renal Cluj, s-au arătat deranjaţi de acuzaţiile formulate de Ministerul Sănătăţii privind activitatea de transplant din România.

Medici celebri precum profesorul Irinel Popescu, directorul Centrului de chirurgie şi transplant hepatic Fundeni, sau profesorul Mihai Lucan, şeful centrului de transplant renal Cluj, s-au arătat deranjaţi de acuzaţiile formulate de Ministerul Sănătăţii privind activitatea de transplant din România.

Profesorul Irinel Popescu, directorul Centrului de chirurgie şi transplant hepatic Fundeni, a declarat, luni, că în cei 20 de ani de transplant a avut o singură dominantă, de a nu pierde niciun donator şi niciun organ disponibile.

“Acuzaţiile ministrului Sănătăţii privind activitatea de transplant din România sunt denigratoare şi calomnioase, mai ales cele privind apariţia unor VIP-uri operate cu prioritate. Operăm de 20 de ani, plecând de la pionierat, care a fost dificil, acum s-a ajuns la o creştere a intervenţiilor. În 2013, an de referinţă pentru transplant, am realizat 122 de operaţii de transplant hepatic, comparabil cu cel din ţările cu mare experienţă. Fiind un număr mare pentru Institutul Fundeni, am susţinut înfiinţarea programului şi la Spitalul Sfânta Maria. În 2014, din nou au fost 122 de operaţii, împărţite între Sfânta Maria şi Fundeni. Din păcate, în 2015, numărul de donatori a început să scadă şi împreună cu Sfânta Maria nu am mai atins cifra de o sută şi probabil nici în acest an nu o vom atinge”, a declarat, luni, profesorul Irinel Popescu.

El a mai spus că există o tendinţă negativă în activitatea de transplant, iar denigrările vor face şi mai mult rău.

“Obiectivele noastre: avem cam 400 de bolnavi pe listă şi facem sub 100, trei sute rămân netransplantaţi. Această situaţie este în toată lumea, cererea este mai mare decât numărul donatorilor. Obiectivele noastre pleacă de la scăderea mortalităţii pe listele de aşteptare şi a mortalităţii posttransplant. Am avut o singură dominantă, de a nu pierde niciun donator disponibil, de a nu pierde niciun organ disponibil . Au fost zile când am avut şi trei operaţii într-o zi, mult, acum nu avem aşa ceva”, a mai spus profesorul Irinel Popescu.

La rândul lui, profesorul Mihai Lucan, şeful centrului de transplant renal Cluj, spune că activitatea de transplant nu ar fi fost niciodată atât de dramatică.

“Activitatea de transplant din România este rezultatul muncii nebune a patru oameni, poate cinci, dar intermitent. Avem cele mai performante centre de transplant din Europa. Suntem într-o situaţie disperată pentru că Ministerul Sănătăţii nu a susţinut în mod coerent activitatea noastră. Echipa de tineri de la mine pleacă noaptea pe zăpadă, ploaie să preleveze organe şi stau câte trei zile ca să facă operaţii. Cum credeţi că poate fi făcut trafic de organe? Cei care folosesc acest termen nu au noţiune de trafic. Cine ia organe şi vinde? Cine nu are noţiunea acestui termen să răspundă", a spus Lucan.

Medicul s-a întrebat, retoric, cum poate continua activitatea de transplant dacă ministrul Sănătăţii susţine că se face trafic de organe.

"Elementul esenţial în transplant face referire la criteriile medicale, nu la criteriile sociale. Cui îi foloseşte ca activitatea de transplant din România să fie oprită? Cine este beneficiar al acestui lucru? Cum să faci transplant fără donatori? Cum să accepţi să faci transplant când ministrul Sănătăţii susţine acest scandal, că se face trafic de organe? Sunt de acord că putem îmbunătăţi activitatea, dar de ce suntem noi mai blamabili decât sistemul care ne produce? Sunt mii de oameni salvaţi. Nu ar fi mai bine ca înainte să se aducă acuzaţii să fim sprijiniţi? Eu, în acest an, am avut două controale de la Ministerul Sănătăţii“, a adăugat Lucan.

El a precizat că pe lista sa de aşteptare sunt 2.000 de pacienţi.

La rândul lui, doctorul Dan Luscalov, coordonator de transplant, a spus că la 31 decembrie 2015 erau realizate 4.345 de transplanturi de rinichi, 461 de ficat, 127 de inimă şi 219 de pancreas.

El a explicat că în cazul transplantului de ficat mortalitatea, pe lista de aşteptare, era de peste 30 la sută la început, iar în ultimul an a ajuns la 11 la sută.

Medicul a adăugat că, în 2015, mortalitatea pe lista de aşteptare pentru transplant era 15 la sută la rinichi, 37 la sută la ficat, 12 la sută la pancreas şi 12 la sută la inimă.

Supravieţuirea posttransplant la ficat, la un an, a ajuns la peste 80 la sută, în timp ce, la cinci ani, se situează în jurul proporţiei de 70-80 la sută. Dintre toate cazurile de transplant de până acum, 20 sunt copii sub 14 ani, potrivit statisticilor.

Precizările au fost făcute după ce ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, sâmbătă, că, în urma verificărilor făcute de Corpul de control din Ministerul Sănătăţii, au fost găsite nereguli grave în privinţa modului de alocare şi de prioritizare a pacienţilor pentru transplant, astfel că bolnavii nu beneficiază de şanse egale.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri sociale » SCANDALUL transplanturilor! Acuzaţii grave formulate de medici renumiţi: "Niciodată situaţia nu a fost mai dramatică. Dacă suntem vinovaţi, împuşcaţi-ne!"