"Se surpă podul, cade pe noi". Pericol la doi paşi de centrul Bucureştiului. Două primării de sector se contrazic cine să repare un pod
Un pod aflat la graniţa dintre două sectoare, foarte aproape de Guvern, a rămas în aer. Pentru că nimeni nu şi-a asumat repararea lui niciodată, s-a degradat an după an până când a ajuns să arate ca după bombardament. Până i se va decide soarta, construcţia rămâne un pericol pentru trecători şi şoferi. Şi o dovadă a incompetenţei ridicate la rang de politici publice.
La câţiva paşi de centrul Capitalei României, s-ar putea filma cu succes o scenă de război. Podul Giuleşti Sârbi este imaginea perfectă a dezbinării dintre instituţiile statului, care duce totul la ruină.
Deşi pare că ne aflăm în pustietate, suntem, de fapt, la doar nouă kilometri faţă de Guvernul României, mai exact la intersecţia dintre sectoarele 1 şi 6, pe un pod care aparţine CFR Infrastructură, dar care nu a fost reparat niciodată.
Compania nu poate investi însă în proiecte rutiere, aşa că, din 2018, încearcă să transfere în curtea unei primării podul construit în anii '60.
Bucureşteni: - Primăria sectorului 6, care aparţine de Giuleşti-Sârbi. Şi 1 şi 6. Sunt amestecate şi se ceartă pe podul ăsta care e stricat.
- Și-au reparat într-o oră drumul pentru care se rugau de autorități de ani de zile. Cât i-a costat pe...
- Fetiță spulberată după ce a țâșnit în fața mașinii, pe o stradă din Timiș. Copila a fost aruncată...
- Podul din România care se termină în câmpul de porumb. O comună a asfaltat drumul, cealaltă l-a lăsat din...
- O dă cotită unul la altul şi nu interesează pe nimeni, nimic. Cum nu-i mai interesează de nimic în ţara asta.
- Acolo a căzut betonul şi au înlocuit cu o protecţie de fier. Iar aici, vino să-ţi arăt: au pus sârmă. Asta îi protejează pe trecători.
Podul nimănui, pericol pentru şoferi şi pietoni
În 2018, CFR a introdus restricţii de tonaj şi de circulaţie pe o singură bandă - regulă pe care nu o respectă toţi şoferii. Până acum patru ani, podul era traversat chiar şi de autobuze. Transportul public a fost însă reconfigurat, din cauza riscurilor prea mari.
Bucureşteni: - Până aici te opreşte taxiul. Încoace nu mai urcă.
Reporter: Gropile astea de când sunt?
Bucureşteni: Păi astea sunt de vreo trei ani aici, căzute.
Reporter: Nu vă e frică să treceţi pe aici?
Bucureşteni: Normal că mi-e frică se surpă podul, cade pe noi.
- Problema e şi cu calea ferată. Dacă cade pe vreun tren.
La solicitarea Observator, CFR Infrastructură spune că a cerut în mai multe rânduri transferul podului la autorităţile locale, însă răspunsul a fost că nu sunt bani. Într-un final, s-a decis demolarea şi construcţia unui pod nou.
Oana Branzan, CFR nfrastructură: Noul pasaj rutier trebuie construit de autorităţile locale, conform procesului verbal semnat în august 2021.
Practic, primăriile 1 şi 6 ar trebui să pună împreună bani pentru ridicarea noii construcţii. Doar că, aşa cum nu s-au înţeles pentru vechiul pod, nu vor să colaboreze nici la cel nou. Podul vrajbei lor va fi demolat la anul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰