Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sighișoara, orașul muzeu, se pregătește pentru 15 mai

Cetatea Sighişoarei se pregăteşte să primească din nou oaspeţi după două luni de pandemie. Până pe 15 mai, autorităţile şi localnicii pun la punct ultimele detalii.

de Redactia Observator

la 12.05.2020 , 11:29

  • Turiştii vor avea obligația să poarte mască și mănuși.
  • Va trebui păstrată distanța socială.

Sighişoara, oraşul considerat un muzeu în aer liber, aşteaptă cu nerăbdare ziua în care turiştii se vor putea întoarce. Accesul în Turnul cu ceas a fost regândit pentru a fi respectate regulile distanţării sociale. Iar un monument important este pe cale de a fi restaurat după ani buni de aşteptări.

Ovidiu Mălăncrăvean, primarul oraşului Sighişoara: Sperăm să fie din nou asaltată de turişti. Evident, respectând condiţiile de distanţare. Noi avem un muzeu deosebit la Sighişoara, cu o structură pe verticală. Şi, împreună cu directorul muzeului am început să gândim un regulament pt vizitarea acestui obiectiv cultural. 

Nicolae Teşculă, directorul Muzeului de Istorie: Având în vedere că este un spațiu destul de limitat nu vom permite mai mult de 10 persoane să fie simultan în interiorul muzeului. Deci va fi pentru fiecare câte o jumătate de oră de vizitare.

Vezi și

Turiştii vor avea obligația să poarte mască și mănuși. Și să păstreze distanța socială. Pentru asta, directorul muzeului s-a gândit ca un singur vizitator să intre odată într-o încăpere, iar după ce iese să păşească următorul. Acelaşi procedeu va fi urmat şi la Turnul cu ceas, locul cel mai vizitat din cetatea Sighișoarei.

Nicolae Teşculă, directorul Muzeului de Istorie: La utimul nivel, turistul când ajunge, va face o mică plimbare în sensul acelor de ceasornic. Va vizita 360 de grade şi va vedea panorama cetăţii. După care, tot pe uşa de intrare va coborî.

Sighişoara, un muzeu în aer liber, s-a obişnuit cu vizitele a un milion de turişti pe an. Edilii speră ca după 15 mai, măcar o parte dintre ei să revină.

Nicolae Teşculă, directorul Muzeului de Istorie: Am început lucrările de renovare la Culoarul Bătrânelor Doamne. 2.00 A fost o muncă de 2-3 ani de zile până am obţinut toate avizele pt acest obiectiv.

Monumentul, construit în secolul XVIII, asigurară accesului pietonal dinspre oraşul de jos către Turnul cu Ceas.

Nicolae Teşculă, directorul Muzeului de Istorie: Tot pavajul îl scoatem afară, punem altul din piatră cubică. Trebuie să turnăm nişte cuzineţi de beton la fiecare stâlp, Şi tot ce e lemn putred se va schimba tot.

Autorităţile speră ca monumentul să fie gata în 2-3 luni. Dar şi că cele două festivaluri pentru care Sighişoara este cunoscută în toată lumea, cel medieval, din iulie, și "ProEtnica", din august, se vor putea desfăşura.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Sighișoara, orașul muzeu, se pregătește pentru 15 mai