Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sorin Oprescu, supus unei coronarografii. Poliția a stat tot timpul la uşa sălii de operaţii

Sorin Oprescu a fost supus unei coronarografii, la Spitalul Municipal din Capitală. Iar intervenţia s-a ţinut cu poliţia înarmată la uşa sălii de operaţii

de Redactia Observator

la 28.09.2015 , 19:26

Sorin Oprescu a fost supus unei coronarografii, la Spitalul Municipal din Capitală. Iar intervenţia s-a ţinut cu poliţia înarmată la uşa sălii de operaţii

În cadrul intervenţiei, prin zona inghinală este introdus un cateter cu ajutorul căruia medicii pot vedea, folosind o substanţă de contrast, care este starea vaselor ce alimentează inima. Şi, mai ales, dacă există îngustările ale vaselor coronariere, adică stenoze, ce pot cauza angina pectorală sau pot provoca un infarct.

O intervenţie pe care chiar Oprescu o descria, cu zece ani în urmă, pe vremea când era director la Spitalul Elias, vorbind despre fostul preşedinte Ion Iliescu.

Vezi și

În ceea ce-l priveşte, medicii Dragoş Vinereanu şi Călin Silişte, care s-au aflat în sala de operaţie, nu i-au montat alte stenturi. Au cerut în schimb tot dosarul lui medical, de la clinicile în care s-a aflat sub observaţie. Oprescu a fost dus în salon în jurul orei 12 şi jumătate.

"Coronarografia este o modalitate diagnostică. Urmează decizia în funcţie de ce ai găsit la coronarigrafie, tratament medical, tratament cu implantare de stent sau tratament chirurgical cu revascularizare, adică cu bypass. Decizia este întotdeauna a unei echipe", a explicat medicul primar cardiolog Clara Alexandrescu.

Fostul primar e acum internat la etajul zece al Spitalului Municipal, într-una dintre cele două secţii de cardiologie. Stă singur într-o rezervă cu două paturi, iar la uşă sunt tot timpul, doi poliţişti. Şi din arest a fost scos tot sub escortă, în urmă cu două zile.

Oprescu nu are voie să primească vizite. Şi nici să se plimbe în voie, prin spital. Avocatul lui a declarat că medicii i-au cerut să nu discute cu fostul primar, probleme legate de dosar. Cei care-l apără vor să ceară la DNA confruntarea dintre fostul edil şi denunţătorul din dosar.

La internare, fostul primar avea tensiunea mărită şi o glicemie de trei ori mai mare decât cea normală. El a ajuns în grija medicilor de la Spitalul Municipal, abia după ce Avocatul poporului a reclamat că în arest i-au fost încălcate mai multe drepturi, de la hrană, la confidenţialitate şi sănătate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Sorin Oprescu, supus unei coronarografii. Poliția a stat tot timpul la uşa sălii de operaţii