Special! Metode greşite de educaţie
Când vine vorba despre educaţia copiilor, fiecare părinte are propriile reguli după care se ghidează. De aceea, este foarte greu de identificat o manieră de creştere universal valabilă
Când vine vorba despre educaţia copiilor, fiecare părinte are propriile reguli după care se ghidează. De aceea, este foarte greu de identificat o manieră de creştere universal valabilă
Un lucru este, însă, clar: chiar şi cei mai atenţi părinţi mai greşesc uneori. "Când vorbim de educaţia copilului şi copiilor noştri implicit vorbim despre o grijă exagerată. Din acest motiv, putem să ajungem surprinşi că ajungem la 16-17 ani ai copilului nostru sau chiar 18 şi comportamentul lui este unul infantil, de neadptare la mediu, de renunţare foarte uşoară în relaţie cu obstacolele", spun specialistii.
Atenţie, însă! Nu este cazul să le daţi copiilor prea multă libertate, pentru că există riscul să-i scăpaţi de sub control. De asemenea, nici nu trebuie să-i lăudaţi în exces, pentru nici acest lucru nu le va aduce niciun beneficiu pe termen lung. Nici recompensele pentru fiecare reuşită nu ajută.
Chiar dacă pare o misiune imposibilă, nu este atât de greu să evităm aceste greşeli. Totul e să fim conştienţi de efectele negative pe care le pot produce.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰