Tânăr găsit în pădure, cu coloana ruptă, transportat de urgenţă la Cluj. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat
Un tânăr de 26 de ani din Borlești a fost transportat cu un elicopter SMURD, la o clinică din Cluj-Napoca. Din primele informații reiese că tânărul a fost găsit căzut într-o pădure.
Un tânăr de 26 de ani din Borlești a fost transportat cu un elicopter SMURD, la o clinică din Cluj-Napoca. Din primele informații reiese că tânărul a fost găsit căzut într-o pădure.
„În data de 30.08.2017, în jurul orei 5 dimineața, la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul SJU SM, a fost adus, cu ambulanța, un pacient, bărbat în vârstă de 26 de ani, care a suferit un traumatism toraco-abdominal. Dupa investigațiille efectuate, s-a pus în evidență o fractură de corp vertebral D12, cu leziune medulară și o fractură de L1. Având în vedere leziunile suferite, starea pacientului (paraplegic/paralizia membrelor inferioare) s-a luat legătura cu Clinica de Neurochirurgie din Cluj pentru internarea acestuia în această unitate. La ora 9.00, pacientul a fost transportat la Cluj cu ajutorul unui elicopter SMURD”, se arată într-un comunicat de presă transmis de conducerea Spitalului Județean.
Nu se cunosc circumstanţele în care s-a produs tragedia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰