Video Tarabele sociale, puse la dispoziţia producătorilor cu venituri reduse. Comercianţii din pieţe, nemulţumiţi de beneficiile noilor tarabe
Bătrânelele care vând leuştean şi pătrunjel nu mai stau cu frica poliţiştilor locali. Autorităţile locale le pun la dispoziţie acum tarabe sociale unde să-şi vândă marfa. Clienţii sunt mulţumiţi, nu şi ceilalţi comercianţi care spun că ei plătesc câte 3.000 de lei pe lună pentru locul din piaţă.
Ca oamenii să nu mai vândă ilegal, direct pe stradă flori, legume sau fructe, în unele pieţe din Capitală au apărut tarabele sociale. În pieţele din Drumul Taberei se pot obţine doar cu declaraţie pe proprie răspundere.
Alexandra Crăciun, Serviciul Administrare Pieţe Sector 6: Pentru tarabele sociale nu este nevoie de certificat de producător. Nu trebuie decât să vină şi să solicite şi să ne spună "nu avem posibilitate să plătim".
Noile tarabe, motiv de nemulţumire pentru majoritatea comercianţilor din pieţe
Noua regulă îi supără cel mai mult pe ceilalţi comercianţi, fie că sunt producători sau samsari.
- Fructele şi legumele mai puţin arătoase, pe rafturile supermaketurilor. Cum va contribui măsura la ieftinirea...
- CAMERA ASCUNSĂ. Preţuri "româneşti" pentru legume de import. Reacţia unui comerciant când i se cere...
- Românii se apucă de plantat legume și verdețuri, după scumpirile din ultimele luni. "E un pic mai mult de...
Nicoleta, comerciant de 35 de ani: Nu ni se pare corect unii să plătească şi alţii să nu plătească. Nu e corect. Pai cum vinde el marfa şi ia bani aşa vindem şi noi.
Comerciant: Dacă sunt oameni amărâţi, de ce nu. Dacă sunt oameni amărâţi, cu adevărat. Ştiti că sunt şi nu sunt.
Mihaela Tănase, comerciant de 15 ani: Nu este corect. Atunci am zice şi noi cei care avem marfa noastră: nu mai plătim nici noi. Dacă lor li se oferă posibilitatea asta, noi de ce să mai plătim?
Mihaela vinde legume şi fructe în piaţă de aproape 15 ani. Plăteşte şi 3.500 de lei pe lună pentru două tarabe şi se plânge că abia acoperă, din vânzări, cheltuielile.
Mihaela Tănase, comerciant de 15 ani: Cu utilităţi cu tot avem 50 de lei pe zi de o tarabă. Ne scoatem banii să ne acoperim cheltuielile de stat pe tarabă. Scoatem traiul de zi cu zi că altceva nu putem să realizăm.
Se ajunge la 6.000 de lei pe lună pentru 2 sau 3 tarabe în pieţe
Aşa se face că în cea mai mare piaţă din Capitală multe tarabe sunt goale.
Andreea Milea, reporter Observator: În piaţa Obor sunt 500 de tarabe dintre care 80 nu sunt ocupate. Pentru a închiria una, tariful este de 50 de lei pe zi iar pentru a rezerva, taxa este unică de 300 de lei.
În piaţa Obor, cei care vor să obţină o tarabă socială trebuie să aibă certificat de producător.
Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2: Problema este atestatul de producător. Este foarte, foarte greu de obţinut, din păcate. Şi atunci oamenii, preferă să vândă în continuare la colţul străzii.
Poliţiştii locali au dat într-un singur sector peste 17.000 de amenzi pentru comerţul ilegal într-un an.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰