Video Țările din Europa unde se păstrează cele mai neobișnuite obiceiuri de Crăciun
Crăciunul, cea mai iubită sărbătoare a creştinilor este înconjurată de tradiţii şi ritualuri. Iar colindatul este elementul central pe care îl regăsim oriunde în lume în preajma sărbătorii Naşterii Domnului. Iar superstiţiile legate de această sărbătoare au creat tradiţii fascinante care încă mai sunt vii în multe ţări din Europa.
Crăciunul nu este nicăieri în lume doar despre decorațiuni, brazi și cadouri. Dincolo de tradițiile cunoscute, multe țări păstrează obiceiuri vechi, uneori surprinzătoare. Şi vedem chiar acum câteva exemple europene foarte interesante.
În Austria și Germania, îl descoperim pe Krampus, un personaj, care "pedepsește" copiii obraznici înainte de sărbători. Localnicii se costumează și defilează pe străzi ca să alungespiritele rele de iarnă.
În Spania, copiii au un aliat neobișnuit: Tió de Nadal, sau "bușteanul care aduce cadouri". Copiii îl hrănesc, îl acoperă cu pătura și îl lovesc cu bețe, iar bușteanul le dă în schimb daruri.
În Islanda, sărbătorile sunt animate de cei 13 Yule Lads, spiriduși cu personalități diferite, care lasă dulciuri sau cartofi copiilor, în funcție de comportamentul lor. Iar în Scandinavia, vechea capră de Yule, făcută din paie, veghează piețele orașelor, simbol al solstițiului și al fertilității.
În Grecia localnicii țin focul aprins pe tot parcursul nopţii de Crăciun sau lasă obiecte la ușă, pentru a-i împiedica pe spiriduşii răi să intre în casă.
Iar în Norvegia, tradiția cere să ascundem mătura şi toate ustensilele pentru curăţenie. Altfel, lăsate la vedere în Ajun, ar poate fi "împrumutate" de spiritele poznaşe de iarnă. Sincer, pe aceasta aş încerca-o şi eu. Le-aş ascunde încă de pe acum şi le-aş lăsa acolo cât mai mult.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰