Un tren de călători şi unul de marfă au fost aproape de a se ciocni fontal, în apropiere de Arad
O catastrofă feroviară a fost evitată în ultima clipă. Un tren de călători şi unul de marfă au fost aproape de a se lovi fontal, aseară, în apropiere de Arad.
O catastrofă feroviară a fost evitată în ultima clipă. Un tren de călători şi unul de marfă au fost aproape de a se lovi fontal, aseară, în apropiere de Arad. Din primele investigaţii ale autorităţilor, reiese că mecanicul marfarului nu a oprit la un semafor şi a intrat pe aceeaşi linie pe care venea trenul cu pasageri. Când s-au văzut faţă în faţă, mecanicii au încercat să frâneze. S-au oprit la o distanţă extrem de mică.
Călătorii din cele opt vagoane ale trenului InterRegio au fost la un pas de moarte.
Incidentul s-a întâmplat la 30 de kilometri de Arad, lângă Halta Păuliş. Mecanicul marfarului cu 40 de vagoane nu a văzut la timp semnalul roşu care îi interzicea trecerea. A rupt macazul şi a intrat pe o linie unde, din direcţia opusă, se apropia trenul Timişoara-Iaşi. Ambele locomotive au frânat brusc. S-au oprit la 200 de metri distanţă.
Alexandru Samoilenco, revizor general CF Timişoara: "Datorită funcţionării perfecte a instalaţiilor aparţinând CNCFR din cale, precum şi a vigilenţei mecanicului de locomotivă de la trenul Interregio 1007-66 s-a evitat producerea unui accident feroviar care putea să aibă urmări grave."
Trenurile au rămas în câmp timp de două ore, până când reprezentanţii CFR au evaluat situaţia. Aşteptarea i-a revoltat pe călători.
În acest caz, ancheta CFR Infrastructură este încă la început. O ciocnire frontală între două trenuri a avut loc în România, în 1968, lângă Gara Teiuş. 22 de oameni au murit atunci şi 70 au fost răniţi.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰