Un plan diabolic a fost dejucat de poliţiştii din Piteşti
Aceştia au reuşit să pună mâna pe un bărbat de 44 de ani, cu antecedente grave, ce se pregătea să jefuiască un oficiu poştal din oraş. Individul avea asupra lui un dispozitiv artizanal pe care ameninţa să-l detoneze dacă nu primeşte toţi banii.

Poliţiştii n-aveau habar ce planuri îngrozitoare avea bărbatul. Îl urmăreau de anul trecut, când ar fi reuşit să jefuiască o bancă din oraş. Atunci, individul a intrat cu o cagulă pe faţă şi, sub ameninţarea pistolului, a dispărut cu 17.000 de lei, 1.500 de euro şi 200 de dolari. În iunie, anul acesta, bărbatul a atacat o maşină pe stradă.
I-a pus pistolul la tâmplă şoferului şi i-a luat banii. Tot atunci, suspectul a mai jefuit un magazin. Se pare că arma folosită în toate atacurile este un pistol air-soft. De data aceasta, bărbatul plănuia să intre cu o bombă într-un oficiu poştal. Şi poate, i-ar fi reuşit şi de data aceasta planul, dacă poliţiştii nu-l încătuşau.
Dispozitivul a fost confiscat iar bărbatul reţinut. El urmează să fie prezentat magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰