Sute de elevi de la liceele din ţară au marcat Marea Unire
Un veac de la Unire înseamnă şi o frumoasă lecţie de istorie pentru copii. Sute de elevi de la liceele din ţară au marcat Marea Unire. La Drobeta Turnu Severin elevii au plantat un stejar, au cântat imnul de stat şi au încins o horă.
Un veac de la Unire înseamnă şi o frumoasă lecţie de istorie pentru copii. Sute de elevi de la liceele din ţară au marcat Marea Unire. La Drobeta Turnu Severin elevii au plantat un stejar, au cântat imnul de stat şi au încins o horă. Iar la Neamţ tinerii au mărşăluit pe străzile oraşului până la cimitirul eroilor, unde au aprins torţe şi au cântat imnul în cinstea celor care în urmă cu 100 de ani au înfăptuit Marea Unire.
Un an de Centenar sute de elevi ai unui liceu din Drobeta Turnu Severin au ţinut să marcheze evenimentul Marii Uniri aşa cum au făcut-o acum o sută de anii înaintaşii lor. După plantarea stejarului copiii au serbat 100 de ani de la Marea Unire.
În ciuda vremii mohorâte liceenii au încins o horă chiar în curtea şcolii.
Şi la Piatra Neamţ, sute de elevi au înfruntat frigul pe străzile oraşului, în semn de recunoştinţă pentru cei care au înfăptuit Unirea acum 100 de ani.
La Săpânţa, patrotismul nu ţine cont de vârstă. În zile de sărbătoare, poposim în gospodăria Mariei Zapca, meşter popular. A pregătit o surpriză pentru copiii din localitate.
La şcoală, o sută de copii, îmbrăcaţi în straie populare, aşteaptă nerăbdători în prag. Fiecare primeşte câte un ghem. Apoi, în sala de clasă, se apucă de treabă. Trebuie să împletească un brâu uriaş.
La final, brâul tradiţional de 100 de metri este înfăşurat în jurul unui copac. Nu înainte însă de a fi purtat într-o horă a Unirii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰