Antena Meniu Search
x

Video Vaccinul AstraZeneca este sigur şi eficient, a anunţat Agenţia Europeană a Medicamentului. Imunizările pot fi reluate

Vaccinul AstraZeneca este sigur şi eficient. Este concluzia Agenţiei Europene a Medicamentului, cea care decide ce medicamente putem folosi pe teritoriul Uniunii Europene. Anunţul era aşteptat cu interes în toată lume după ce peste 20 de state au suspendat total sau parţial vaccinarea cu Astra.

de Redactia Observator

la 18.03.2021, 20:07

Vezi și

Aşadar, imunizarea poate fi reluată, dar decizia finală aparţine fiecărui stat în parte. România hotărăşte mâine ce face cu lotul carantinat. 

EMA: Vaccinul AstraZeneca, eficient şi sigur

Emer Cooke, director Agenţia Europeană a Medicamentului: "În ce priveşte riscul apariţiei de cheaguri de sânge la persoanele vaccinate cu serul împotriva COVID-19 al AstraZeneca, Comitetul a ajuns la o concluzie clară şi ştiinşifică: acesta este un vaccin sigur şi eficient. Comitetul a stabilit, de asemenea, că vaccinul nu este asociat cu creşterea riscului formării de cheaguri de sânge şi evenimente tromboembolice"

Specialiştii europeni spun că beneficiile vaccinului AstraZeneca în combaterea infectărilor şi deceselor asociate coronavirusului, sunt superioare riscurilor folosirii acestui ser, însă nu pot exclude definitiv o legătură între cheaguri și vaccin, de aceea vor continua studiile în aceste cazuri. 

Emer Cooke, director Agenţia Europeană a Medicamentului: "Comitetul recomandă creşterea conştientizării asupra acestor potenţiale riscuri şi să ne asigurăm că sunt trecute pe prospect. Atragerea atenţiei asupra acestor efecte secunda rare şi informarea cadrelor medicale şi a celor vaccinaţi ne ajută să detectăm şi să prevenim orice posibile efecte secundare"

Decizia finală aparţine acum statelor. Ţara noastră este printre statele care doar au retras unul dintre loturilor în cazul cărora au apărut suspiciuni:  Un bărbat din Gorj, vaccinat cu o doză din acest lot, a murit a doua zi de la administrare. Raportul medico-legal nu a stabilit însă o legătură între deces şi serul celor de la Oxford. 

Beneficiile sunt mai mari decât riscurile

În total, 20 de state europene au suspendat total sau parţial vaccinarea cu AstraZeneca după ce în cazul unora dintre persoanele imunizate recent au apărut tulburări de coagulare a sângelului, iar în unele cazuri s-a ajuns până la deces. 

Emer Cooke, director Agenţia Europeană a Medicamentului: "Când vaccinezi milioane de oameni, este inevitabil să nu apară cazuri grave de boală după vaccinare"

La nivel european, sute de mii de oameni şi-au pierdut însă încrederea în serul britanicilor şi şi-au anulat programările. 88 de mii - numai la noi în ţară. Alţii însă abia aşteaptă să se vaccineze, indiferent de serul pe care îl au la dispoziţie. 

"Am decis să mă vaccinez, pentru că este singura soluţie de a scăpa de această pandemie"

Suspendarea vaccinării cu AstraZeneca a dus la un război al declaraţiilor între Uniunea Europeană şi Marea Britanie. Cercetătorii de la Oxford spun că vaccinul lor este cât se poate de sigur şi au ca argument faptul că în Regat au fost vaccinate până acum peste 17 milioane de persoane şi nu a fost raportat niciun deces suspect. Aşa că acum Londra acuză Uniunea Europeană că este atât de dură cu serul AstraZeneca deoarece vrea să pedepsească Regatul pentru Brexit.  Alţii susţin că a început deja războiul marilor companii farmaceutice pentru piaţa mondială. <

AstraZeneca este cel mai ieftin vaccin de pe piaţă. Uniunea Europeană a plătit pentru o doză aproximativ 9 lei, în timp ce serul celor de la Moderna, cel mai scump, i-a costat aperoximativ 74 de lei, adică de opt ori mai mult. Aşa că, Pe termen lung, miza financiară este uriaşă, mai ales dacă va fi nevoie să ne vaccinăm an de an împotirva coronavirusului. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Vaccinul AstraZeneca este sigur şi eficient, a anunţat Agenţia Europeană a Medicamentului. Imunizările pot fi reluate