Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Vasul "Borcea", ancorat între Dunăre şi birocraţie. Nava de suflet a Casei Regale rugineşte pe malul Brăilei

Primul vas pentru pasageri construit de ingineri români zace acum pe malul Dunării, la Brăila! Încă de când a fost lovit, în urmă cu câţiva ani, vasul Borcea a fost lăsat în paragină, deşi face parte din Patrimoniul Naţional Cultural. Reparaţiile nu sunt costisitoare, însă, birocraţia le ţine pe loc. Până când va fi repus în mişcare, marinarii îl păzesc cu grijă şi aşteaptă cu nerăbdare să navigheze din nou.

de Redactia Observator

la 05.10.2025 , 21:36

De peste 100 de ani, vasul "Borcea" plutește pe apele Dunării. A fost construit în 1914, exclusiv de ingineri români, și a devenit de-a lungul deceniilor o emblemă a navigației românești. Dar de aproape patru ani, nava nu a mai părăsit malul.

Fostul comandant, care i-a fost la cârmă timp de 42 de ani, se uită acum cu tristețe la vasul care i-a fost o viață întreagă casă și mândrie.

"În momentul acesta i-au expirat toate actele de navigație, deci el stă ilegal aici. De când am plecat, v-am spus, de aici n-a mai mișcat. Trei ani și ceva", spune Ilie Tincu, fostul căpitan al vasului.

Articolul continuă după reclamă

O piesă de patrimoniu blocată de birocraţie

"Borcea" este vasul de suflet al Casei Regale, dar care nu a mai plecat de la mal de ani buni. Zbaturile sunt complet ruginite, iar corpul navei se degradează tot mai mult. Reparațiile încă nu au loc.

În februarie 2024, vasul a fost avariat de un alt vapor. De atunci, Inspectoratul Școlar Județean Brăila, care administrează nava, a început demersurile pentru reparații.

"A trebuit să găsim un expert autorizat pentru astfel de vase. L-am găsit, a făcut devizul de reparație. Nu este o sumă extraordinară, e în jur de zece mii de lei", spune Dan Gheorghiță, inspector școlar general adjunct ISJ Brăila.

Marinarii confirmă că daunele nu sunt grave. "Nu e o avarie foarte mare. E o tablă îndoită, se schimbă, se taie, dar s-ar putea să mai fie ceva pe la pana cârmii. Eu cârma o văd un pic îndoită. Deci trebuie andocat, trebuie urcat sus pe doc", explică Viorel Tătaru, marinar pe vas.

"Ne doare sufletul". O hârtie de la Ministerul Culturii ține vasul pe loc

Deși "Borcea" face parte din Patrimoniul Național Cultural, reparațiile sunt blocate din motive birocratice.

"El, făcând parte din Patrimoniul Național, trebuie să obținem aviz și de la Ministerul Culturii. S-au făcut diligențele necesare, am purtat corespondență cu cei de la Ministerul Culturii și așteptăm să ne dea un ok", spune Dan Gheorghiță.

Pe vas au rămas doar cinci marinari care îl păzesc și privesc cu nostalgie spre trecut. "Păi normal că te doare ceva sufletul, da’ cum?", spune emoționat Gheorghe Nedelcu, marinar, când povestește momentul în care a aflat că nava a fost lovită.

Când va fi următorul voiaj al vasului "Borcea"? Rămâne un mister. Iar până atunci, o parte din istoria navigației românești continuă să ruginească, ancorată între Dunăre și birocrație.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri sociale » Vasul "Borcea", ancorat între Dunăre şi birocraţie. Nava de suflet a Casei Regale rugineşte pe malul Brăilei