Culmea ironiei. Un pompier din Brăilă, rănit după ce a încercat să aprindă focul cu o substanţă inflamabilă
Un pompier în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a fost rănit în urma unui incendiu izbucnit la locuinţa sa din municipiul Brăila, după ce ar fi încercat să aprindă focul într-o sobă cu o substanţă inflamabilă, informează Agerpres.
Tânărul a suferit arsuri la mâini şi picioare, fiind transportat la un spital din Bucureşti, a informat joi Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al ISU Brăila. Potrivit sursei citate, miercuri seara, la ora 18.20, Dispeceratul ISU a fost anunţat despre producerea incendiului la o casă situată pe strada Edmund Nicolau din municipiul Brăila.
În urma incendiului au ars bunurile dintr-o încăpere şi s-au degradat pereţii din două camere
La locul intervenţiei s-au deplasat trei autospeciale de stingere, o ambulanţă cu medic a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Brăila şi echipaje ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta într-o cameră a locuinţei, cu degajări mari de fum. În urma evenimentului a rezultat o victimă, inconştientă, cu semne vitale, care a fost preluată de echipajul medical al ambulanţei SAJ.
"Victima, în vârstă de 25 de ani, este angajat ca soldat gradat profesionist în cadrul ISU Dunărea Brăila din februarie 2025. Aflat în timpul liber, acesta a încercat să aprindă focul într-o sobă cu acumulare de căldură (teracotă) folosind o substanţă inflamabilă Victima a fost transportată la UPU Brăila, în stare inconştientă, cu arsuri pe căile respiratorii superioare, membrele superioare şi inferioare, ulterior fiind a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă 'Bagdasar Arseni' Bucureşti", a transmis ISU Brăila.
În urma incendiului au ars bunurile dintr-o încăpere şi s-au degradat pereţii din două camere, o baie şi bucătărie.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰