Viața e cu șpagă, moartea cu programare
Un tânăr a murit cu zile, după ce a aşteptat trei luni să facă un RMN. Avea dureri de cap, dar n-a avut bani să-şi cumpere un loc în faţă la o clinică privată
Un tânăr a murit cu zile, după ce a aşteptat trei luni să facă un RMN. Avea dureri de cap, dar n-a avut bani să-şi cumpere un loc în faţă la o clinică privată
Cu doar o zi înainte să-i vină rândul la examentul RMN, Liviu a murit. Avea 28 de ani. Şi a fost răpus, oficial, de o răceală. Pentru care se trata.
Neoficial, Liviu ar fi avut o problemă neurologică. Avea ameţeli şi dureri de cap, în urma unui accident mai vechi. Şi trebuia să facă un RMN. Doar că în Argeş, nici măcar un spital de stat nu are dotările necesare. Iar la privat, doar o parte din pacienţi primesc tratament decontat.
Un buget de patru ori mai mic decât anul trecut. Care l-a condamnat pe Liviu la o aşteptare fără sfârşit. Ca el, sunt mii de români care aşteaptă cu lunile un examen RMN. Chiar şi în inima ţării.
Bucureşti, martie 2015. Teoretic, în spitalul de stat, e listă de aşteptare pentru un RMN făcut pe asigurarea de sănătate. Dacă nu eşti urgenţă. Practic, oricine poate sări rândul, contra unei sume modice. Plasată direct în buzunarul medicului.
Dai un ban, dar stai în faţă. E principiul după care pare să funcţioneze sistemul nostru de sănătate. Liviu n-a avut acei bani. Şi a depins de un sistem la rândul lui sărac.
Anul trecut, în România s-au făcut cele mai puţine investigaţii RMN din Uniunea Europeană - 1,7 la mia de locuitori, faţă de 95,2 în Germania. Şi cele mai puţine investigaţii computer tomograf - 13 la mia de locuitori, faţă de 205 în Luxemburg. Sunt cifrele care, dincolo de statistici, se traduc în tragedii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰