Antena Meniu Search
x

Vreme caldă. Prognoza meteo pentru zilele următoare

Luni, valorile de temperatură se vor menţine în jurul celor normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări, ziua în regiunile nordice, estice şi parţial în cele centrale, iar noaptea în sud, în sud-est şi în centru

Luni, valorile de temperatură se vor menţine în jurul celor normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări, ziua în regiunile nordice, estice şi parţial în cele centrale, iar noaptea în sud, în sud-est şi în centru

Cu totul izolat vor fi condiţii pentru ploi slabe sau burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare în cursul zilei în jumătatea de nord a Moldovei şi pe crestele montane, iar noaptea pe litoral.

Temperaturile maxime se vor încadra între 11 grade în  nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei  şi 19 grade, izolat, în Oltenia, iar cele minime între 0 şi 10 grade, mai scăzute în depresiuni unde vor fi condiţii de brumă. Mai ales dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, pe arii restrânse, se va semnala ceaţă.

LA BUCUREŞTI:

Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări pe parcursul nopţii. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 16...17 grade, iar cea minimă de 6...8 grade.

MARŢI

Vremea va fi uşor mai rece decât în mod normal pentru această perioadă în partea de sud a ţării, unde cerul va fi temporar noros, iar condiţile de ploaie reduse. În restul teritoriului, valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice, iar cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe litoral şi în sudul Banatului.

Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 17 grade, iar cele minime între -2 şi 7 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei spre -6 grade. Mai ales dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse, în zonele joase de relief va fi ceaţă, iar în nord, în est, în centru precum şi în Subcarpaţii Getici şi brumă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Observator » Stiri sociale » Vreme caldă. Prognoza meteo pentru zilele următoare