Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Zeci de clădiri din toată țara s-au colorat în portocaliu, de Ziua Mondială a Siguranței Pacientului

A fost un semn de respect fată de munca depusă de personalul medical în Ziua Mondială a Siguranței Pacientului. Primii care au sărbătorit evenimentul au fost chiar medicii și asistentele care luptă cu noul coronavirus.

de Redactia Observator

la 18.09.2020 , 15:06

  • Zeci de clădiri din toată țara s-au colorat în portocaliu.
  • Pandemia de COVID-19 a arătat provocările, dar și riscurile uriașe la care sunt expuse cadrele medicale.
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt diseară la Observator 19.

Au fost momente emoţionante ieri la Spitalul de Urgenţă din Timişoara. După ce un nor de baloane roz a acoperit cerul din dreptul spitalului, cadrele medicale au ţinut să încurajeze pacienţii printr-un mesaj: "Eşti în siguranţă."

La lăsarea întunericului faţada Spitalului de Boli Infecțioase şi Pneumoftiziologie Timișoara a fost luminată în portocaliu, culoare desemnată de Organizația Mondială a Sănătății pentru a marca Ziua Mondială a Siguranței Pacientului. 

Prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara: Siguranța pacientului a fost tot timpul centrul politicii noastre sanitare. Chiar în ultima perioadă, în acestă pandemie am modificat structura spitalului de mai multe ori ca să ne mulăm după nevoile comunităţii şi să deservim cât mai bine pacienții.

Vezi și

Reporter: Ce înseamnă siguranța pacientului?

Dr. Virgil Musta, șeful Secției de Boli Infecțioase 2 din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara: Înseamnă ca, atunci când vine la spital, să nu plece mai bolnav decât a venit. Înseamnă să nu dobândească o infecție.taie

Pandemia de COVID-19 a arătat provocările, dar și riscurile uriașe la care sunt expuse cadrele medicale în lupta lor zilnică împotriva noului coronavirus.

Dr. Diana Manolescu, director medical Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara: Dacă e un lucru pe care l-am învățat în aceste luni de încercare este faptul că e un pas foarte mic între condiția de a îngriji și aceea de a fi îngrijit, iar aceste roluri se pot schimba oricând.

De la începutul pandemiei, aproape 4000 de cadre medicale din România au fost infectate cu noul coronavirus. Practic 1 din 17 pacienți care s-au îmbolnăvit în această perioadă este din rândul personalului sanitar.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri sociale » Zeci de clădiri din toată țara s-au colorat în portocaliu, de Ziua Mondială a Siguranței Pacientului