Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gigi Becali vrea 40.000 de spectatori la meciul cu Dinamo: "Dacă nu vine lume, înseamnă că nu suntem Steaua"

Gigi Becali a declarat că va vedea dacă echipa sa va fi tot Steaua în funcţie de câţi fani vor fi la derbiul cu Dinamo. El se aşteaptă la o asistenţă de 40.000 de spectatori la meciul de duminică, de pe Arena Naţională.

de Redactia Observator

la 31.03.2017 , 12:56

Gigi Becali a declarat că va vedea dacă echipa sa va fi tot Steaua în funcţie de câţi fani vor fi la derbiul cu Dinamo. El se aşteaptă la o asistenţă de 40.000 de spectatori la meciul de duminică, de pe Arena Naţională.

"Până şi Dinamo a zis: <nu ne interesează pe noi FCSB, noi jucăm cu Steaua>. Pe suporteri nu-i interesează, o să vedeţi acum, la meciul cu Dinamo. O să vedem dacă suntem Steaua. O să vedem dacă vine lumea. Dacă nu vine lume, înseamnă că nu suntem Steaua. Nu ştiu exact (n.r. - câte bilete s-au vândut), dar eu cred că o să fie 40.000", a declarat Becali, la Sport.ro.

Omul de afaceri a spus că FCSB va face o adresă la UEFA pentru a lămuri situaţia palmaresului: "În ceea ce priveşte palmaresul, o să facem noi o cerere înainte, i-am spus lui Vali, acum, pe loc: <faci o adresă la UEFA şi întrebi. Am achimbat numele, din FC Steaua Bucureşti în Fotbal Club FCSB şi marca care este. Nu am făcut nicio altă schimbare juridică, decât numele. Vă rog să ne spuneţi dacă influenţează, palmaresul, istoria şi ceoficientul?> Băgăm şi coeficientul ca să aibă sare şi piper întrebarea. Istoria înseamnă continuitate, palmaresul înseamnă continuitate, eu dacă continui, înseamnă că am palmaresul."

Articolul continuă după reclamă

În data de 21 decembrie 2016, în litigiul cu Clubul Sportiv al Armatei, Curtea de Apel Bucureşti i-a interzis omului de afaceri Gigi Becali să mai folosească numele "Steaua" şi "Steaua Bucureşti" în denumirea societăţii comerciale care administrează clubul de fotbal, SC Fotbal Steaua Bucureşti SA, şi în cea a echipei FC Steaua, înscrisă la asociaţiile şi federaţiile sportive (FRF şi LPF).

Pe acelaşi subiect

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunţat, joi, că membriii Comietului Executiv al federaţiei au acceptat solicitarea FC Steaua de schimbare a denumirii echipei în Fotbal Club FCSB SA.

Partida FCSB – Dinamo, din cadrul etapei a III-a a play-off-ului Ligii I, se va disputa duminică, 2 aprilie, de la ora 20.30, pe Arena Naţională. 

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Sport » Gigi Becali vrea 40.000 de spectatori la meciul cu Dinamo: "Dacă nu vine lume, înseamnă că nu suntem Steaua"