ATAC rasist fără precedent la adresa arbitrului Ovidiu Hațegan. Soția unui fotbalist nord-irlandez a răbufnit pe Twitter: "C... de țigan român! I-am găzduit rudele urât mirositoare"
Arbitrul Ovidiu Hațegan e protagosnitul unui scandal imens, după ce a dictat un penalti în favoarea Elveției la meciul cu Irlanda de Nord, din barajul pentru CM
Arbitrul Ovidiu Hațegan e protagosnitul unui scandal imens, după ce a dictat un penalti în favoarea Elveției la meciul cu Irlanda de Nord, din barajul pentru CM din 2018.
Presa sportivă scrie că Ovidiu Hațegan a greșit împotriva nord-irlandezilor, inventând un penalty și provocând înfrângerea lor în fața Elveției, iar de aici a pornit scandalul.
Potrivit presei internaționale, soția lui Corry Evans, jucătorul nord-irlandez care a primit cartonaș galben pentru un fault inexistent, în urma căruia Hațegan a dictat penalti pentru Elveția, a postat pe Twitter un mesaj rasist: "Curvă de țigan român. Și când te gândești că Irlanda de Nord a găzduit probabil una dintre rudele lui urât mirositoare. Curvă nerecunoscătoare".
Și-a cerut scuze
Ulterior, Lisa Evans a șters mesajul, și-a închis contul, dar Corry a fost obligat de federația nord-irlandeză să intervină: "Îmi cer iertare în numele soției mele pentru conținutul și limbajul acelui tweet. Comentariile au fost făcute în tensiunea momentului şi nu sunt reprezentative pentru vederile ei".
Foto: Corry și Lisa Evans
Mai târziu, Lisa Evans a reapărut pe Twitter: "Sincer, doresc să-mi cer iertare tuturor celor pe care i-am insultat cu limbajul meu. A fost total inacceptabil. Nu ar fi trebuit să-mi las emoțiile să iasă la suprafață. Nu aș accepta niciodată rasismul".
Însă, reacțiile oamenilor din fotbal au fost extrem de critice la adresa lui Hațegan.
