Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cupa Mondială 2026. Lot Portugalia: Vitinha este vedeta echipei. Programul meciurilor şi grupa

În perioada 11 iunie - 19 iulie, Statele Unite ale Americii, Canada şi Mexic găzduiesc a 23-a ediţie a Campionatului Mondial de fotbal, competiţie care, pentru prima dată în istorie, va avea 48 de echipe la start şi va fi transmisă în direct, şi în exclusivitate în România, de Antena 1 şi AntenaPLAY.

de Redactia Observator

la 23.02.2026 , 11:54

Mijlocaşul Vitinha, de la Paris Saint Germain, este vedeta naţionalei de fotbal a Portugaliei Mijlocaşul Vitinha, de la Paris Saint Germain, este vedeta naţionalei de fotbal a Portugaliei - Profimedia

Una dintre cele 48 de echipe care participă la ediţia din acest an a Campionatului Mondial de fotbal este naţionala Portugaliei, formaţie ce reprezintă Europa la turneul final.

Naţionala de fotbal a Portugaliei a fost repartizată în Grupa K la Campionatul Mondial, alături de Câştigătoarea barajului intercontinental IC Path 1 (Noua Caledonie, Jamaica sau Republica Democrată Congo), Uzbekistan şi Columbia şi intră în competiţie pe 17 iunie, de la 20.00, ora României, când dă piept cu Câştigătoarea barajului intercontinental IC Path 1 (Noua Caledonie, Jamaica sau Republica Democrată Congo), pe Houston Stadium.

Pentru Portugalia urmează meciurile cu Uzbekistan, 23 iunie, ora 20.00, Houston Stadium, şi cu Columbia, 28 iunie, ora 02.30, Miami Stadium.

Articolul continuă după reclamă

Program meciuri Portugalia la Cupa Mondială 2026:

17 iunie, ora 20.00, Portugalia - Câştigătoare baraj intercontinental IC Path 1

23 iunie, ora 20.00, Portugalia - Uzbekistan

28 iunie, ora 02.30, Columbia - Portugalia

Cum s-a calificat Portugalia la Cupa Mondială 2026

Naţionala de fotbal a Portugaliei s-a calificat la Campionatul Mondial după ce a câştigat, nu fără emoţii, o grupă cu Irlanda, Ungaria şi Armenia. Portughezii au strălucit cu adevărat doar în grupa cu modesta echipă a Armeniei, pe care au surclasat-o în două rânduri, 9-1 şi 5-0.

În rest, Portugalia s-a chinuit, acasă, cu Irlanda, 1-0, gol Ruben Neves, în prelungiri, şi a făcut 2-2 cu Ungaria, în timp ce, în deplasare, Portugalia a cedat în Irlanda, 0-2, şi a câştigat greu în Ungaria, 3-2, graţie unui gol marcat de Joao Cancelo, în minutul 86.

Lot Portugalia

Este de aşteptat ca de pe lista lărgită a selecţionerului Roberto Martinez să nu lipsească fotbalişti precum:

Portari - Diogo Costa, José Sá, Rui Silva, João Carvalho.

Fundaşi - Nélson Semedo, Rúben Dias, António Silva, Diogo Dalot, Renato Veiga, Gonçalo Inácio, João Cancelo, Nuno Mendes, Nuno Tavares.

Mijlocaşi - João Palhinha, Bruno Fernandes, Bernardo Silva, João Neves, Matheus Nunes, Rúben Neves, Vitinha, Pedro Goncalves.

Atacanţi - Carlos Forbs, Gonçalo Ramos, João Félix, Francisco Trincão, Rafael Leão, Francisco Conceição, Cristiano Ronaldo, Pedro Neto, Rodrigo Mora, Geovany Quenda.

Top jucători Portugalia: Vitinha este vedeta echipei

Mijlocaşul Vitor Ferreira Vitinha, de la Paris Saint Germain, este vedeta naţionalei de fotbal a Portugaliei sau, mai bine spus, una dintre vedetele crescute în umbra legendarului Cristiano Ronaldo. Vitinha este cotat la 110 de milioane de euro şi este urmat, în topul celor mai bine cotaţi fotbalişti portughezi, de Joao Neves, nimeni altul decât colegul său de la Paris Saint Germain, fotbalist cotat şi el la 100 de milioane de euro. Topul este completat de Rafael Leao, atacantul lui AC Milan, cotat la 70 de milioane de euro, Ruben Dias, fundaşul lui Manchester City, cotat la 60 de milioane de euro, şi Pedro Neto, atacantul lui Chelsea Londra, cotat la 60 de milioane de euro.

Vitinha are 26 de ani şi s-a "şcolit" la FC Porto, înainte de a ajunge la Paris Saint Germain. Mijlocaşul portughez a adunat, deja, patru goluri în 59 de meciuri jucate pentru FC Porto, un gol în 22 de meciuri jucate pentru Wolverhampton şi 25 de goluri în 187 de meciuri jucate pentru Paris Saint Germain şi are şi 35 de selecţii în naţionala Portugaliei. Vitinha a fost dublu campion al Portugaliei, cu FC Porto, triplu campion al Franţei, cu Paris Saint Germain, a câştigat Liga Campionilor, Supercupa Europei şi Cupa Intercontinentală, cu Paris Saint Germain, a fost vicecampion european de tineret, cu naţionala Portugaliei, în 2021, iar anul trecut a câştigat UEFA Nations League cu naţionala de seniori a Portugaliei.

Roberto Martinez este antrenorul Portugaliei

Naţionala de fotbal a Portugaliei este condusă, din 2023, de spaniolul Roberto Martinez, un tehnician în vârstă de 52 de ani. Martinez a jucat la Real Zaragoza, Wigan Athletic, Motherwell, Walsall sau Swansea, iar ca antrenor le-a pregătit pe Swansea, Wigan, Everton şi naţionala Belgiei, înainte de a prelua naţionala Portugaliei.

Ca jucător, Roberto Martinez are în palmares Cupa Spaniei, trofeu cucerit cu Real Zaragoza, în 1994. Ca antrenor, tehnicianul spaniol se poate lăuda cu o Cupă a Angliei, câştigată cu Wigan, în 2013, un bronz mondial, cucerit cu naţionala Belgiei, în 2018, şi un trofeu UEFA Nations League, cucerit cu naţionala Portugaliei, anul trecut.

Palmaresul Portugaliei la Cupa Mondială

Deşi din 2002 încoace naţionala Portugaliei nu a ratat niciun turneu final de Campionat Mondial, înainte de anul respectiv portughezii bifaseră doar două turnee finale, Anglia 1966 şi Mexic 1986. Culmea, la prima participare, în 1966, Portugalia a bifat şi cel mai bun rezultat din istorie, locul 3, după o finală mică ce a fost câştigată împotriva Uniunii Sovietice, 2-1.

În 2022, în Qatar, Portugalia a câştigat o grupă cu Uruguay (2-0), Coreea de Sud (1-2) şi Ghana (3-2), iar apoi a trecut, în optimi, de Elveţia, 6-1, înainte să fie eliminată de Maroc, în sferturi, 0-1.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
A început Postul Paştelui. Îl ţineţi?
Observator » Sport » Cupa Mondială 2026. Lot Portugalia: Vitinha este vedeta echipei. Programul meciurilor şi grupa