Antena Meniu Search
x

Curs valutar

EURO 2016: Cea mai aşteptată finală Portugalia – Franţa va decide cine este campioana Europei

Reprezentativele Portugaliei şi Franţei se întâlnesc, de la ora 22.00, pe Stade de France, în finala Euro-2016, meci în care portughezii luptă pentru primul lor trofeu major, iar francezii pentru al treilea titlu continental.

de Redactia Observator

la 10.07.2016 , 17:04

Reprezentativele Portugaliei şi Franţei se întâlnesc, de la ora 22.00, pe Stade de France, în finala Euro-2016, meci în care portughezii luptă pentru primul lor trofeu major, iar francezii pentru al treilea titlu continental.

Naţionala Portugaliei joacă pentru prima dată în finala unui turneu major, cea mai mare performanţă a sa de până acum la Euro fiind locul doi ocupat la ediţia din 2004. Portughezii mai au în palmares un loc trei la Cupa Mondială din 1966.

Francezii au câştigat Campionatul European în 1984 şi 2000, dar şi Cupa Mondială în 1998.

Articolul continuă după reclamă

La ediţia din acest an a Euro, cele două finaliste au avut următorul parcurs:

Portugalia: Locul 3 în grupa F, după 1-1 cu Islanda, 0-0 cu Austria şi 3-3 cu Ungaria (s-a calificat numorându-se printre cele mai bune patru echipe de pe locul trei în grupele de la Euro); 1-0 cu Croaţia în optimi, 6-4 cu Polonia în urma loviturilor de departajare în sferturi, 2-0 cu Ţara Galilor în semifinale.

Franţa: Primul loc în grupa A, după 2-1 cu România, 2-0 cu Albania şi 0-0 cu Elveţia; 2-1 cu Irlanda în optimi, 5-2 cu Islanda în sferturi, 2-0 cu Germania în semifinale.

Selecţionerul Portugaliei, Fernando Santos, s-a declarat încrezători înaintea finalei Euro 2016.

Fernando Santos: “Am spus dinainte că obiectivul nostru este să jucăm finala şi să o câştigăm. Suntem încrezători, pentru că vrem să îi facem fericiţi pe portughezi. Vrem să le dăm un motiv de bucurie. Nu cred că are sens să vorbim despre echipa Franţei. Toată lumea o cunoaşte foarte bine. Am spus încă de la început că există trei favorite la această competiţie: Franţa, Spania şi Germania. Şi mai erau alte candidate, inclusiv Portugalia, care poate chiar să câştige trofeul. Dacă ar trebui să fim atenţi la individualităţi, ne-am face griji în legătură cu toţi jucătorii. Ar trebui să spun numele fiecărui jucător din echipa Franţei. Franţa are jucători celebri, de calitate, care evoluează la echipe mari din întreaga lume. Fiecare poate face diferenţa, dar şi Portugalia are o echipă puternică, cu jucători care pot face diferenţa”.

Echipele probabile pentru finala de pe Stade de France:

Portugalia: Rui Patrício - Cédric, Pepe, Fonte, Guerreiro - William Carvalho, Adrien, João Mário, Renato Sanches - Nani, Ronaldo.

Franţa: Lloris - Sagna, Koscielny, Umtiti, Evra - Pogba, Matuidi - Sissoko, Griezmann, Payet - Giroud.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sport » EURO 2016: Cea mai aşteptată finală Portugalia – Franţa va decide cine este campioana Europei